Costumul popular și tradițiile românești de pe Valea Someșului, promovate în Statele Unite ale Americii

Asociaţia Culturală Năsăudeanca, în parteneriat cu Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud” şi meșterul popular Virginia Linul, lansează proiectul „Ţara Năsăudului – o punte centenară între două continente”.

Proiectul este realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi vizează promovarea culturii şi tradiţiilor româneşti peste hotare, în contextul Anului Centenarului Marii Uniri şi al Patrimoniului Cultural.

Obiectivele proiectului sunt:

1. Prezentarea evoluţiei costumului popular românesc în ultimii 100 de ani, pentru comunitatea studenţească din Arizona State University şi comunitatea de români din regiune.

2. Promovarea tradiţiilor din Ţara Năsăudului pentru cel puţin 500 de membri ai comunităţii româneşti din Arizona şi studenţii ASU.

3. Creşterea gradului de conştientizare a prezenţei elementelor de inspiraţie tradiţională în moda contemporană, pentru studenţii ASU şi comunitatea de români din Arizona.

Delegaţia Asociaţiei Culturale Năsăudeanca şi a partenerilor va fi prezentă la manifestările organizate de Facultatea de Litere a Universităţii de stat din Arizona, în perioada 30 martie – 15 aprilie, cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri.

Evenimentele includ: Expoziţia „Istoria costumului popular românesc din ultimii 100 de ani, Expoziţie de fotografie cu imagini de la activităţi importante de promovare a costumului popular, organizate în zona Ţării Năsăudului, prezentare produse tradiţionale marca „Produs în Bistriţa-Năsăud”, atelier de cusut cu aţe şi mărgele, dezbatere: Ţara Năsăudului – oportunitaţi turistice, educaţionale şi antreprenoriale.

Proiectul este primul dintr-o serie de proiecte dedicate promovării culturii şi tradiţiilor specifice Ţării Năsăudului în comunităţi de români din străinătate, prin care Asociaţia Culturală Năsăudeanca şi partenerii ei îşi propun conştientizarea apartenenţei la cultura naţională şi la inocularea sentimentului de mândrie naţională pentru membrilor comunităţii româneşti de peste hotare” spune Gabriela Onul – manager de proiect.

Asociaţia Culturală „Năsăudeanca” este o asociaţie înfiinţată în oraşul Năsăud, inima Ţării Năsăudului, cu scopul de a susţine cultura şi tradiţiile specifice zonei, promovarea acestora şi a culturii româneşti atât în ţară, cât şi în străinătate, cooperarea cu alte asociaţii şi instituţii cu scop asemănător.