Crețu s-a scos, dar numai proștii-l CRED! Primarul și-a făcut rost de o delegație la sașii plecați în Germania și a participat la un târg de construcții! Șpilu-i că pe perioada excursiei la schi, l-a lăsat pe Muthi de la ALDE să conducă Primăria Bistrița, NU pe colegul de partid Cristi Niculae!

Primăria Bistrița a acordat un răspuns oficial cu privire la deplasările primarului Ovidiu Crețu în străinătate.

Conform datelor transmise de instituție, primarul a participat la ședința consiliului de conducere a Asociației HOG Bistrița- Nosen care s-a desfășurat în perioada 13 – 14 ianuarie în Germania (Numberg).

 

În toată această perioadă, Cristi Niculae a fost BLOCAT, iar atribuțiile au fost delegate spre Gelu Muthi, viceprimarul ALDE. Pentru câteva zile și viceprimarul Niculae a fost în concediu, dar la întoarcere NU a beneficiat de prerogative sporite, acestea fiind atribuite din timp lui Gelu Muthi.

În 19 ianuarie, viceprimarul Cristi Niculae a fost prezent pe pârtia de schi alături de George Avram. A fost perioada când a nins abundent și ziua în care au apărut pozele cu primarul Bistriței pe o autostradă în Germania.

Asociația este formată din pensionari cu rădăcini în Bistrița, care au emigrat în Germania. Periodic, Ovidiu Crețu participă la festivități în străinătate ale sașilor din această asociație, care a pus bazele înfrățirii cu nemții din Wiehl. De asemenea, consilieri locali au plecat de mai multe ori  în suita primarului la aceste evenimente cu tentă cultural-artistică. În semn de reciprocitate, la evenimentele organizate de Dorel Cosma, sașii din Germania sunt chemați la Bistrița la Pfingstfest, Ostermarkt, Zilele Bistriței, Okoberfest – festivaluri finanțate din bani publici.

Conform datelor oficiale, pentru primarul Bistriței au urmat 5 zile de concediu, în perioada 19 – 24 ianuarie. După care a urmat o participare la târgul de construcții din Austria (Graz) în perioada 20 – 21 ianuarie. (chiar dacă era weekend)

Nu au existat cheltuieli de delegație și toate costurile au fost suportate de gazdele din străinătate, după cum susțin oficialii Primăriei Bistrița!