Cristian Niculae, la finalul mandatului de viceprimar al Bistriței: ”Lăsăm un oraș în plină dezvoltare. Am adus investiții de peste 100 de milioane de euro”

ziar de bistrita cristian niuclae

Fostul viceprimar al municipiului Bistrița, Cristian Niculae, a transmis noii conduceri a Primăriei Bistrița că echipa PSD lasă în urma sa proiecte în valoare de circa 100 de milioane de euro, unele dintre ele finalizate și altele în curs de implementare, care vor contribui la dezvoltarea orașului.

Finalizăm un mandat în care am adus în Bistrița investiții de peste 100 de milioane de euro, din fonduri europene și guvernamentale nerambursabile, iar toate aceste realizări se văd peste tot în orașul nostru – pe șantierele de reabilitare și modernizare a școlilor, la reabilitările termice ale blocurilor din Bistrița, pe toate cele peste 100 de străzi asfaltate, reabilitate sau modernizate complet. Toate acestea se vor vedea în noile proiecte de mobilitate urbană care vor începe în curând și care au toate documentațiile finalizate și contractele de finanțare semnate și aici mă refer la Linia Verde, Reconfigurarea axei de transport public – Decebal – Gării – Andrei Mureșanu – Năsăudului, la Centrul Intermodal și la proiectul piste pentru cicliști, care se află acum în lucru”, a spus Cristian Niculae în timpul ceremoniei în care noul primar Ioan Turc și noii consilieri locali au depus jurământul.

Potrivit fostului viceprimar, echipa PSD va rămâne în continuare alături de bistrițeni, prin cei 5 consilieri locali și promite că va face ”opoziție constructivă”.

”Singurul nostru obiectiv va fi promovarea intereselor cetățenilor municipiului Bistrița. Vă asigur că în noul Consiliu Local vom face o opoziție constructivă, vom veni cu proiectele noastre, ne vom asigura că proiectele bune pentru bistrițeni se vor duce mai departe și vor fi finalizate și vom pune cu toții umărul la dezvoltarea acestui oraș frumos pe care îl iubim pe toții”, a completat Niculae.

La finalul intervenției sale, social democratul a mulțumit tuturor pentru sprijinul pe care i l-au acordat pe parcursul mandatului de viceprimar și a urat succes noii conduceri a Primăriei Bistrița.

”Vreau să urez spor la muncă noii echipe de conducere care se instalează astăzi la Primăria municipiului Bistrița. Noi lăsăm un oraș în plină dezvoltare, cu multe proiecte în lucru, cu multe proiecte demarate și cu contractele de finanțare semnate. Aveți toate premisele și toate pârghiile, domnilor, să faceți treabă, să vă respectași promisiunile electorale și să dezvoltați în continuare acest oraș. Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc întregului aparat al Primăriei Bistrița pentru modul în care a răspuns solicitărilor mele în acești patru ani și pentru modul în acre am colaborat în acest mandat. De asemenea, doresc să îi felicit și să le urez succes noilor consilieri, noului Consiliu Local astăzi constituit. De mâine începem 4 ani de muncă și am convingerea că vom face ămpreună foarte multe lucruri bune și frumoase pentru Bistrița și pentru bistrițeni”, a încheiat Cristian Niculae.

Cristian Niculae face parte din noul Consiliu Local al municipiului Bistrița, ocupând un mandat de consilier local din partea Alianței pentru Bistrița-Năsăud.

Reamintim că Niculae a fost principalul contracandidat al actualului primar Ioan Turc, acesta situându-se pe locul doi în preferințele electoratului din Bistrița, obținând cu circa 4.700 de voturi mai puțin față de Ioan Turc.

3 comments

  1. Balan Marius -Horea

    Nu vrem Piata Centrala MINERALIZATA ! Aruncati in foc proiectul imbecil ramas de la Cretu !

  2. Cretu nici macar n-a avut curajul si barbatia sa participe de frica sa nu fie huiduit probabil …!!!! Halal , nu stiu sa piarda !!!!!

  3. Dute dracului, gunoiule.. Ați lăsat pârtia, struți și mere și o datorie pe care o plătim noi. Marș