Cristina Iurișniți: ”Mii de elevi din Bistriţa-Năsăud nu au acces la învăţământul online. Municipiul Bistriţa cheltuie miliarde pe evenimente culturale şi propagandă”

Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, este de părere că învăţământul prin intermediul platformelor online s-a dovedit a fi soluţia pentru ca elevii să rămână conectați la procesul de învăţare. Însă, din păcate, deputatul afirmă că un sfert de milion de elevi din România nu au acces la internet și nici dispozitive electronice care să le permită participarea la activitățile online.

În acest context, deputatul spune că problema ar putea fi rezolvată dacă s-ar implica și administrațiile publice locale.

”Aşa cum am mai spus, două sunt direcţiile de acţiune pentru ca acest lucru să devină posibil pentru toţi copiii, dar stă în capacitatea de înţelegere şi în voinţa decidenţilor de la nivelul administraţiei publice locală să facă acest lucru: introducerea internetului gratuit – cu bani europeni – în localităţi şi subvenţionarea achiziţiei de dispozitive de acces – tablete, laptopuri – pentru elevi şi profesori. În privinţa subvenţionării achiziţiei de dispozitive electronice, gen tablete sau chiar laptopuri, pentru elevi şi profesori, situaţia stă chiar mai jalnic decât în ceea ce priveşte asigurarea accesului liber la internet prin reţelele publice”, a declarat Cristina Iurișniți.

Parlamentarul bistrițean critică faptul că administrațiile publice din Bistrița-Năsăud nu au arătat interes față de această situație în care se află mii de elevi din județ.

”Deşi se ştie că 3.100 de elevi au rămas practic în afara procesului de învăţare din şcoli în judeţul Bistriţa-Năsăud, nici până la această oră administraţiile locale nu au dat semne că e timpul să intervină şi să sprijine familiile defavorizate pentru achiziţia de astfel de dispozitive pentru copiii de vârstă şcolară. Şi asta în timp ce cheltuie bani cu nemiluita încă, pentru evenimente culturale sau publicitate/propagandă mass-media, din bugetele publice”, a adăugat sursa citată.

În opinia deputatului, un exemplu este chiar Primăria municipiului Bistriţa. ”Și pentru acest an, instituția menţine alocaţi peste 700.000 de lei (şapte miliarde de lei vechi) pentru evenimente culturale, respectiv peste 46.000 de lei (patru sute şaizeci de milioane de lei vechi) pentru publicitate/ propagandă mass-media. În tot acest timp a refuzat constant să acorde atenţie problemei elevilor fără posibilitate de a accesa cursurile online pe perioada crizei sanitare”, susține Cristina Iurișniți.

Parlamentarul bistrițean este de părere că toți decidenții ar trebui să acorde importanța cuvenită educației, aceasta fiine ”singura investiție viabilă pe termen mediu și lung pentru a pregăti cetățeni europeni activi pentru viitor”.

”Susţin în continuare că trebuie să acordăm cu toţii importanţa cuvenită educaţiei, iar rolul administraţiilor locale este şi acela de a investi în infrastructura necesară şi de a sprijini familiile fără posibilităţi materiale să fie capabile să îşi menţină în continuare copiii conectaţi la procesul de învăţământ”, a încheiat deputatul.

One comment

  1. Vrem zilele Bistritei sa se tina in NEWARLAND si Heidenfeld cu mici, bere si hatificii. Vrem si B-ta Medievala si Nunta Zamfirii !Dupa care ne mutam in Nasaud , Beclean si tat judetul sa isi tina ziua ! Traiasca organizatorii !Oricum tara te vrea prost si iti ofera la schimb circ si spectacole cu politruci cu tricolorul si microfonul in mana sus pe bina. Numai asa ies voturile de la prostime !