Cristina Iurișniți: ”Profesorii pensionari care sunt deja integraţi în sistemul de educaţie trebuie să rămână. Nu putem lăsa clase întregi fără cadre didactice!”

Deputatul USR Cristina Iurișniți consideră că profesorilor pensionari care încă predau la clasă ar trebui să li se permită să încheie anul școlar, motiv pentru care a anunțat că va depune amendamente la OUG 114/2018 pe această temă.

Luni, voi depune amendamente la Ordonanța 114. Voi cere ca profesorii pensionari din sistem să rămână în sistemul de educație. Nu e normal ca la mijlocul anului școlar să îi dai afară pe motiv că nu pot cumula pensia cu salarizarea. Deci, profesorii care sunt deja integraţi în sistemul de educaţie trebuie să rămână, nu putem lăsa clase întregi fără profesori, pentru că nu ai de unde să iei aceşti oameni calificaţi şi să-i aduci în sistem dintr-o pocnitură de deget. Nu a fost responsabilă această decizie, motiv pentru care voi depune acest amendament. Și sindicatele au cerut asta. Mie, ca parlamentar de Bistriţa-Năsăud, membru în Comisia de Educaţie şi preşedinte al Comisiei de Egalitate de Şanse, nu mi se pare normal să nu acorzi acces la educaţie şi să laşi profesorii să-şi facă meseria. Da, pentru anul următor se poate pentru că atunci poţi veni cu această măsură, dar nu în timpul anului şcolar. Regulile nu se schimbă în timpul jocului”, a explicat Cristina Iurişniţi.

Deputatul USR de Bistrița-Năsăud a mai spus că va depune amendamente și la legea bugetului de stat pe anul 2020, acestea vizând extinderea proiectului pilot ”O masă caldă în școli” de la 50 la 100 de unități de învățământ, precum și formarea gratuită a profesorilor, dar și asigurarea fondurilor necesare pentru infrastructura școlară, fiind vorba despre inițiativa ”Nicio școală fără apă și canalizare”.