Cristina Iurișniți: ”Vot favorabil pentru educația pentru sănătate și reciclarea deșeurilor în școli!”

”Comisia de Învățământ, Știință, Tineret și Sport a avizat favorabil două inițiative legislative pe care le-am promovat în ultimele luni” anunță deputatul USR Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți.

Prima inițiativă vizează reglementarea colectării selective a deșeurilor în școli. Potrivit deputatului, cadrul normativ va fi modificat în sensul obligării autorităților locale sau a operatorilor economici de salubritate de a se asigura că la nivelul fiecărei unități școlare din România vor exista pubele speciale pentru colectarea selectivă. Inițiativa legislativă va avea un dublu impact: pe de o parte tinerele generații vor conștientiza și vor deprinde si dezvolta gesturi reflex si atitudini corecte în raport cu protejarea mediului înconjurător, iar pe de altă parte autoritățile locale și operatorii economici vor fi responsabilizați în respectarea angajamentelor asumate la nivel european.

”România este în pericol de infrigement ca urmare a rușinosului procent de 3 % la nivelul colectării selective, procentul asumat pentru 2020 fiind de 50%. Legea a fost deja adoptată de Senatul României!” mai precizează Cristina Iurișniți.

Cea de-a doua modificare legislativă avizată favorabil de Comisie privește implementarea Educației pentru sănătate, cel puțin o dată pe semestru, în școlile din România. În opinia deputatului, ”este important ca tinerii să primească informații corecte și relevante cu privire la nutriție, sănătate, sexualitate cu scopul de a fi conștienți, responsabili și de a-și dezvolta capacitățile si abilitățile socio-emoționale. Proiectul va aduce modificări Legii pentru protecția și promovarea drepturilor copilului și va reprezenta un prim pas în revalorizarea Educației pentru sănătate în școli., in contextul in care România se află pe primul loc în Europa la mamele adolescente cu sarcini accidentale”.

Mamele minore cu minori vor adânci rata abandonului școlar si costurile de asistentă socială si medicală.Cele două modificări legislative pe care le-am inițiat au trecut cu succes de avizul favorabil al Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. Impactul acestora va fi unul benefic la adresa elevilor și a comunității locale. Atât protejarea mediului, prin colectarea selectivă a deșeurilor în școli, precum și reintroducerea Educației pentru sănătate, a educatiei sexuale adaptată vârstelor, reprezintă priorități ale agendei mele parlamentare și care asigură soluții concrete în urma unei analize de nevoi” a adăugat Iurișniți.