Ultimele noutati

Criza forței de muncă afectează Bistrița-Năsăud. În județ ar putea fi aduși muncitori din Republica Moldova

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, a convocat o ședință a Colegiului Prefectural, la care au luat parte reprezentanți ai instituțiilor publice din județ, tema principală de discuție fiind reprezentată de mediul de afaceri bistrițean, relația acestuia cu instituțiile statului, problemele cu care se confruntă agenții economici și ce soluții există pentru soluționarea acestora.

Întâlnirea s-a desfășurat la sediul Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, instituție aflată în contact permanent cu mediul de afaceri și care, recent, a premiat și cele mai performante companii care derulează activități în Bistrița-Năsăud.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar, a declarat că în urma discuțiilor pe care le-a purtat cu reprezentanții firmelor din județ au fost identificate trei mari probleme cu care agenții economici se confruntă.

Una dintre acestea este legată de criza forței de muncă. ”Bistrița-Năsăud, chiar dacă e un județ situat pe locul 37 referitor la numărul de firme, din punct de vedere economic suntem mult mai sus. însă, tot din punct de vedere economic, anul 2018 față de anii precedenți a cunoscut o scădere a cifrei de afaceri în județ, totul determinat în special de cea mai mare problemă și cred că este o problemă care foarte, foarte greu va fi soluționată, cea legată de criza forței de muncă. Această problemă, afectează după estimările nostre circa 25 la sută din capacitatea economică a județului” a spus Vasile Bar.

Președintele Camerei de Comerț ți Industrie Bistrița-Năsăud a mai adăugat că potrivit estimărilor instituției, în prezent sunt circa 2.500 de locuri de muncă disponibile, prilej cu care a făcut un apel către toate instituțiile implicate direct în relațiile de muncă, cărora le-a cerut să colaboreze între ele pentru ca problema crizei de pe piața muncii să fie soluționată cât mai repede.

O altă problemă ridicată este legată de faptul că tot mai puțini absolvenți de liceu aleg să intre în câmpul muncii: ”Foarte puțini absolvenți de liceu de exemplu, care au terminat liceul în 2018 sunt angajați în economie. O bună parte dintre ei sunt în șomaj, de aceea este foarte important să aplicăm și prevederile legii 192 din 2018, care se referă la faptul că refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciul pentru asigurarea forței de muncă atrage încetarea dreptului de ajutor social. Obligatoriu trebuie ca prevederile legislative noi să fie aplicate așa cum sunt și să mai reducem dintre cei care cu pomene sunt obișnuiți să stea în fața casei, să se uite la alții cum muncesc”. 

Totodată, Vasile Bar a ridicat și problema privind munca la negru, ajungând la o discuție aprinsă cu Otilia Berbecar – șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud. ”Încă se mai găsesc agenți economici indisciplinați. Se mai găsesc oameni care sunt obișnuiți să plătească din buzunar, să acorde salariul minim pe economie. Am sesizat chiar eu niște cazuri când oameni de la o firmă au plecat de la un salariu de 2.500 – 3.000 de lei, la salariu minim pe economie la o altă firmă. este strigător la cer. Asta denotă foarte clar o situație ilegală și rugămintea mea este în special în zona ITM-ului, acolo unde sunt plăți la minim pe economie în condițiile actuale a crizei forței de muncă sunt semne mari de întrebare” a mai adăugat Vasile Bar. La rândul său, Otilia Berbecar din cadrul ITM B-N i-a răspuns președintelui Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud că instituția pe care o reprezintă nu poate interveni în niciun caz în negocierile dintre angajat și angajator în privința salariului.

Vasile Bar a mai adăugat că a purtat discuții cu o firmă din Vietnam, care intenționa să aducă vietnamezi în județul nostru. Totodată, acesta susține că va purta discuții și cu reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cărora le va solicita sprijin în vederea posibilității de a aduce cetățeni din Republica Moldova în județul nostru pentru a le oferi locuri de muncă.







Caricatură

Ziar de Bistrita