Cu prilejul Centenarului Marii Uniri, Piața Unirii din Bistrița va fi reamenajată

Primăria Bistrița intenționează să reamenajeze Piața Unirii din municipiu, în acest sens fiind dispusă să aloce aproximativ 2,7 milioane lei. În această sumă este prevăzută și realizarea unui grup statuar dedicat Centenarului Marii Uniri.

Vrem să cinstim Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia. Piaţa Unirii, unde este statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, îi vine numele de la Unirea din 1918, pentru că acolo au primit credenţialul delegaţii Bistriţei la Adunarea de la Alba Iulia. Organizăm un studiu de soluţie, aşa cum am făcut şi cu Piaţa Centrală, şi propunerea artiştilor plastici, a arhitecţilor o să o transpunem apoi în practică în acest an. Vrem ca până la 1 decembrie să fie finalizată această lucrare„, a declarat primarul Ovidiu Creţu.

Grupul statuar va fi amplasat în Piaţa Unirii din municipiu, iar în ceea ce priveşte statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, primarul a spus că aceasta fie va fi inclusă de artiştii plastici în noul grup statuar, fie va fi reamplasată tot în Piaţa Unirii.

”Discutăm în afara soluţiilor care vor veni, dar poate să fie o completare cu statuile celor care au fost trimişi. Să se realizeze un grup statuar care să-l aibă pe Cuza în mijloc, nu de dimensiunea aceea, dar ca imagine cu statuia lui Matei Corvin de la Cluj, care apare central şi apoi comandanţii oştilor. Se poate creea în aceeaşi piaţă un alt pol, practic cel de-al treilea pol cultural, pentru că avem statuia lui Cuza, avem Panteonul Bistriţenilor şi poate să apară cel de-al treilea pol, al Unirii de la 1918. Aici artiştii trebuie să-şi spună cuvântul” a precizat Ovidiu Crețu.

Rămâne de văzut în ce măsură vor fi de acord consilierii locali cu această propunere de alocare a 2,7 milioane de lei din bugetul local pentru o astfel de investiție. Dezbaterea proiectului de buget în Consiliul Local Bistrița va avea loc pe 14 februarie.

One comment

  1. Balan Marius -ecologist PV

    Sa speram ca nu va fi DEFRISATA asa cum doreste primarul cu PIATA CENTRALA .