Cu toate că a contestat măsura arestării preventive, administratorul hotelului Diana rămâne după gratii

ziar de bistrita hotel diana

Administratorul Hotelului Diana din municipiul Bistrița rămâne după gratii, întrucât Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins contestația depusă de acesta cu privire la măsura arestării preventive dispusă de Judecătoria Bistrița.

Administratorul Hotelului Diana a fost reținut pentru 24 de ore la data de 20 noiembrie, ulterior fiind arestat preventiv.

”Din cercetările efectuate a rezultat faptul că un bărbat de 61 ani, din Bistrița, în calitate de administrator al unui hotel din Bistrița, ar fi înlesnit practicarea prostituției, prin punerea la dispoziție a camerelor hotelului unor femei care practică prostituția, fără a le înregistra în registrul de evidență a persoanelor cazate. Totodată, în cursul anului 2019, o femeie în vârstă de 55 ani, în calitate de director al aceluiași hotel,  ar fi tolerat și facilitat practicarea prostituției în incinta unității de cazare, în sensul că ar fi instruit recepționerii cu privire la tarifele practicate și nu ar fi denunțat practicarea prostituției în incinta hotelului către autorități”, a arătat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud într-un comunicat de presă.

Despre acest subiect, Ziar de Bistrița a mai scris AICI și AICI.