Cu toate că aveau permisul suspendat, o femeie din Teaca și un bărbat din Mureșenii Bârgăului au fost prinși în timp ce conduceau mașini

O femeie din Teaca și un bărbat din Mureșenii Bârgăului s-au ales cu dosare penale și sunt cercetați de oameni legii pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. 

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, cei doi au fost prinși în timp ce conduceau mașini deși aveau permisul de conducere suspendat.

”La data de 6 decembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au oprit un autoturism ce se deplasa pe un drum comunal din Teaca. La volanul autoturismului a fost identificată o femeie de 36 de ani, din localitate. În urma verificărilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că șoferița are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

”La data de 6 decembrie, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Național 17, în Unirea, un autoturism. La volan a fost identificat un bărbat de 72 ani, din Mureşenii Bârgăului. Verificările polițiștilor au indicat faptul că acesta are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat”, a mai adăugat IPJ Bistrița-Năsăud.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier.

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii au mai prins un bărbat care conducea o mașină fără a deține permis. Mai mult, mașina nu era înmatriculată.

”Pe Drumul Comunal 1 Telcișor, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit în trafic pentru control un autovehicul fără plăcuțe de înmatriculare. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 62 de ani, din Telcișor. În urma verificărilor efectuate de polițiști a fost constat faptul că autovehiculul nu figurează ca fiind înmatriculat, iar conducătorul acestuia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, mai menționează IPJ Bistrița-Năsăud.

În acest caz, cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.