Cum ar putea fi organizată Piața de Crăciun a producătorilor și meșteșugarilor locali

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a purtat discuții cu directorul executiv al Asociației Produs în Bistrița-Năsăud, Elena Bărbos, cu privire la găsirea unor soluții pentru organizarea Pieței de Crăciun a producătorilor și meșteșugarilor locali.

”Am avut o întâlnire cu doamna Elena Bărbos, directorul executiv al Asociației Produs în Bistrița-Năsăud, cu scopul găsirii unei soluții pentru organizarea Pieței de Crăciun a producătorilor și meșteșugarilor locali. Amplasarea căsuțelor în spațiul dintre Biserica Evanghelică și Sugălete, cu extensie pe o porțiune a pietonalului, ar urma să permită respectarea măsurilor de distanțare fizică, fiind montați și niște mici stâlpi cu indicații în acest sens”, a anunțat Ioan Turc.

De asemenea, potrivit primarului, vor fi prevăzute reguli clare pentru producători și meșteșugari, cu dezinfectare periodică, programul de vânzare având inclusă o pauză de 30 de minute.

Nu în ultimul rând, Ioan Turc a completat că au fost purtate discuții și cu privire la costurile cu închirierea căsuțelor. ”Acestea vor avea în vedere și perioada dificilă pe care o traversează micii producători, urmârindu-se o plafonare sau chiar o reducere a tarifelor”, a mai spus primarul.

Totodată, în ceea ce privește iluminatul festiv, într-o emisiune de la postul local de televiziune Sângeorz TV, edilul Bistriței a anunțat că modul în care va fi ornat orasul cu prilejul sărbătorilor de iarnă va fi diferit față de anii trecuti.