Cum să acționați înainte, în timpul şi după o furtună cu vânt puternic? Crucea Roșie face câteva precizări

Schimbările climatice ne afectează şi ne vor influenţa viaţa! Este necesar să învăţăm să trăim cu acestea şi să ne pregătim fiecare pentru salvarea propriei vieţi şi a celor din jur, în situaţii de urgenţă, fiind nevoie să fim solidari în a ne ajuta şi a ne adapta la evoluţiile violente ale naturii.

Crucea Roșie Română Filiala Bistrița-Năsăud face câteva recomandări cetățenilor pentru a ști cum să acționeze înainte, în timpul şi după o furtună cu vânt puternic:

A. Înainte şi în timpul unei furtuni:

– Informaţi-vă permanent cu privire la starea vremii;
– Adăpostiţi-vă imediat într-un imobil, de preferinţă în subsolul blocului sau în beciul casei; dacă autorităţile recomandă, părăsiţi localitatea spre o altă zonă mai sigură.
– Închideţi geamurile locuitei (protejaţi geamurile cu jaluzele exterioare sau obloane);
dacă aveţi timp, îndepărtaţi automobilul de clădiri la o distanţă mai mare, deoarece vântul smulge componente materiale de pe clădiri şi le deplasează prin aer, uneori pe distanţe mari; dacă aveţi posibilitatea, duceţi automobilul în parcare subterană;
dacă rămâneţi în casa/bloc/loc de muncă/alte clădiri, îndepărtaţi-vă de geamuri şi adăpostiţi-vă în imobil într-o zonă în care să fiţi cât mai protejat de pereţi din beton sau cu zidărie (fără geamuri). Vântul ridică sau smulge obiecte şi există riscul să vi le arunce în geam provocând spargerea acestuia, distrugeri în interior şi riscul de a vă pune viaţa în pericol;
– Urmaţi cursuri de pregătire de prim ajutor pentru salvarea de vieţi şi supravieţuire în situaţii de urgenţă la dezastre oferite de Crucea Roşie; păstraţi-vă calmul şi nu intraţi în panică dacă se întrerupe energia electrică, apă sau comunicaţiile mobile;
– Nu interveniţi în timpul furtunii pentru protejarea imobilului, autoturismului sau altor bunuri, salvaţi-vă viaţa! Aşteptaţi să treacă furtuna!
– Nu vă adăpostiţi sub copaci, în apropierea unor obiecte stradale mari sau în apropierea unor clădiri, există pericolul ruperii sau răsturnării acestora, precum şi posibilitatea să cadă obiecte de pe clădiri (ţigle, părţi din acoperiş, ghivece cu flori, alte obiecte) punându-vă viaţa în pericol;
– Nu vă deplasaţi pe jos sau cu auto, există riscul să fiţi luat de vânt, să vă fie răsturnată maşina sau să vă accidenteze şi să vă pună viaţa în pericol obiectele purtate de vânt;

B. După furtună:

– Nu vă apropiaţi de clădiri deoarece există riscul să mai cadă părţi din acoperiş, ţigle, ghivece cu flori sau alte obiecte;
– Pentru a nu va accidenta, fiţi atenţi când va deplasaţi la obiectele căzute pe jos (ţiglă sau sticla spartă, tablă, materiale ce conţin cuie sau alte materiale ce vă pot provoca tăieturi sau înţepături);
– Dacă există victime, persoane încarcerate, blocate în imobile, riscul de a vă fi pusă viaţa în pericol sau pagube materiale majore, sunaţi la 112, cereţi ajutor şi aşteptaţi intervenţia echipajelor specializate;
– Daca aveţi pregătirea necesară, acordaţi primul ajutor victimelor furtunii;
– Informaţi-vă cu privire la dinamica vremii pentru a nu va surprinde efectele furtunii deja încheiate sau o nouă furtună.