Cum vor afla aparținătorii informații despre starea pacienților internați în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a SJU Bistrița

Dat fiind faptul că Spitalul Județean de Urgență Bistrița se află de mai bine de 8 luni în carantină și accesul aparținătorilor pacienților este restricționat, conducerea unității medicale a elaborat o procedură prin care aparținătorii să poată afla informații despre starea pacienților mult mai ușor.

În acest sens, potrivit conducerii SJU Bistrița, aparținătorii vor fi contactați de angajați ai unității medicale, care le vor oferi zilnic date despre starea celor dragi. Pentru moment, această procedură este valabilă doar în cazul pacienților internați în secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

Epidemia de COVID-19 nu dă semne de plecare, motiv pentru care am fost obligați să regândim, să rescriem și să facem unele proceduri medicale și administrative noi. Comunicarea dintre personalul medical și pacienți/aparținători nu este unul dintre punctele forte ale spitalului, iar carantina a amplificat acest neajuns, aparținătorii neavând acum acces pe secții. Pentru eliminarea acestui deficit de comunicare și corecta informare a aparținătorilor, am implementat deocamdată, la nivelul secției de ATI, o nouă procedură prin care un psiholog al spitalului culege zilnic informații despre starea de sănătate a fiecărui pacient critic internat pe secție, urmând ca ulterior să apeleze telefonic fiecare aparținător oferindu-i acestuia informațiile necesare”, a anunțat Gabriel Lazany, managerul SJU Bistrița.

Mai mult decât atât, într-o emisiune televizată, Gabriel Lazany a anunțat că face demersuri pentru ca un singur aparținător al unui pacient aflat în stare critică să îl poată vizita pe acesta.

Am avut o discuție emoționantă cu un aparținător care efectiv m-a impulsionat ca să găsesc anumite soluții. Vedeți, spitalul e în stare de carantină din 14 februarie, stare care e prelungită și nu dă semne că ar înceta. Există pacienți în stare gravă, pacienți muribunzi și aparținătorii nu au cum să aibă acces la ei. Am modificat procedurile și protocoalele medicale și am implementat o procedură prin care un aparșinător, pentru că nu putem să îi lăsăm pe toți, al unui pacient să intre să viziteze pacientul respectiv”, a declarat Gabriel Lazany la AS-TV.