Cum vrea mister Mihai Forai să obțină al 3-lea mandat de președinte al vânătorilor și pescarilor! Manevre PSD-iste și un bal „pe șustache” pus la cale la Beclean, în pandemie!

 Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor din Bistrița își alege președintele și deja au apărut conflicte în interior!

Mihai Forai e profesor de Educație Fizică, directorul Școlii Generale din Târlișua și președintele PSD Târlișua. Este cel mai bogat consilier județean, conform declarației de avere și candidează pentru un nou mandat la șefia Asociației pe care a condus-o în ultimii 10 ani.

Vicențiu Blănaru e contracandidatul lui Forai. Investitor din Bistrița, Blănaru e pasionat de vânătoare și pescuit și NU este implicat în politică

Procurorul Gheorghe Ianoș din Beclean va candida și el pentru funcția de președinte.

Ce manevre a făcut Forai, înainte de alegeri!

Președintele în funcție Mihai Forai a participat la ultima ședință a AJVPS și prin câteva manevre a reușit să impună un sistem care să-l favorizeze în alegeri. Practic, a ales locația unde vor avea loc alegerile și a tăiat din pix câțiva reprezentanți ai pescarilor.

„Conform Statutului, grupele de pescari și de vânători își desemnează delegații. În schimb președintele Forai a comis un abuz și a tăiat de pe listă anumiți delegați pe care NU-i putea controla. Acesta a decis ca alegerile să se desfășoare la Beclean, la Popasul Drumețului, dar hotărârea a fost luată nestatutar, prin votul a 2 membrii care erau demisionari, deoarece au absentat consecutiv și nemotivat de la ședințele Asociației. Mihai Forai a declarat că Statutul este o simplă hârtie igienică și a făcut ce-a vrut la ședință.

Deși există aprobări pentru ca alegerile să se fi desfășurat la Casa de Cultură din Bistrița, în Pădurea Schulerwald sau la sediul AJVPS din Bistrița, Mihai Forai a decis ca alegerile să aibă loc la Popasul Drumețului din Beclean, ca să poată controla votul și să fie accesul mai facil al celor pe care-i controlează.

Probabil, miza este ca președintele Mihai Forai să vâneze încă un urs, ca și cel vânat acum 2 ani, alfel nu îmi explic de ce insistă să obțină al 3-lea mandat, fără să respecte statutul, după ce a condus Asociația timp de 10 ani. ” – a declarat Emil Iustian Alexandru, vicepreședintele AJVPS BN.

Pescarii sunt nervoși pe Forai!

Pescarii îi reproșează lui Forai că NU a organizat nicio competiție din 2008 și consideră că NU sunt reprezentați proporțional, la alegerea structurii de conducere.  Spre exemplu, grupa de pescari din Bistrița are peste 1.800 de pescari, iar vânătorul Forai a decis ca aceștia să aibă doar 8 voturi din 107.

La nivel județean sunt aproximativ 2.600 de pescari, care au doar 28 de voturi pentru alegerea președintelui. Vânătorii au 79 de delegați deși sunt doar 400 de membri.

Statutul NU prevede nimic în ce privește proporția delegaților cu drept de vot, însă cu toate astea, AJVPS este controlată de vânători.

107 vânători și pescari sunt așteptați la Popasul Drumețului din Beclean! Chef, pe șustache?

La ședința de sâmbătă, 15 mai sunt așteptați 107 delegați la Popasul Drumețului, local deținut de Cioarbă Vasile. Pe surse, după alegerea prședintelui, vânătorii o pun de-un chef în pandemie, iar organele de control ar trebui să fie în alertă.

2 comments

  1. Trebuie ales un presedinte care știe ,vrea și poate. Ne trebuie un presedinte neconflictual,sa ne adune si sa ne reprezinte cu cinste Asociația la nivel național.

  2. Balan Marius -Horea-ecologist

    Si eu am fost ejectat desi am semnat acum doua saptamani un convocator de prezenta cu 15 colegi care trebuiau sa fie prezenti la alegerile de sambata. Probabil in urma articolului cu impuscarea regelui ARTHUR (URSUL) impuscat de un printisor european pe sustache in muntii Harghitei li s-a parut unora ca nu merit sa fiu de partea animalelor imuscate . Ce am facut eu fara nici o functie in AJVPS cand m-am inplicat in strangerea de bani (7.500) lei si am produs a doua repopulare cu pesti . A facut-o Forai ???Stie Forai ca eu nu fac politica pesedista ci una ecologista si nu sunt decat doar de partea MEDIULUI si nu imi plac jmecheriile. Sa vedem ce iese de aici. Interesant….NU ?Cheful nu ma intereseaza oricum in aceste conditii.