”Cupa Floris” la dans sportiv, pe 28 aprilie, la Bistrița. Sute de sportivi și 28 de arbitri, prezenți șa cea de-a 42-a ediție

Federația Română de Dans Sportiv și Clubul de Dans Sportiv „Floris” Bistrița condus de Florica Budușan, în colaborare cu Primăria Bistrița organizează o nouă ediție a concursului național de dans sportiv ”Cupa Floris”. Competiția este una cu tradiție și reprezentativă pentru județul Bistrița-Năsăud, aflându-se la cea de-a 42-a ediție. De asemenea, concursul pe formații se află la cea de-a 7-a ediție.

”Cupa Floris” se va desfășura la Sala Polivalentă din municipiu pe data de 28 aprilie 2018.

”Ca element de noutate al concursului de formații este varietatea, care numără 12 tipuri de dansuri diferite, de la balet clasic, dans contemporan, dans tadițional și până la dansul sportiv” spun organizatorii.

Vor fi prezenți 28 de arbitri care vor reprezenta cluburi din toate colțurile țării: București, Timișoara, Piatra-Neamț, Brașov, Baia-Mare, Oradea și alte județe.