Cuvinte de laudă la adresa unui jandarm bistrițean. ”Este omul care realizează puntea de legătură între şcoală şi elevi la învăţarea on-line”

Un jandarm din Bistrița-Năsăud, plutonier major Ionel Cimuca, i-a sprijinit atât pe elevii care au întâmpinat probleme în ceea ce privește conectarea la internet, cât și pe cadrele didactice din două unități de învățământ din județ. Conducerea celor două școli i-au mulțumit jandarmului printr-o scrisoare transmisă Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

În scrisoarea de mulțumire adresată conducerii Jandarmeriei bistrițene, prof. Clarița Rus – directorul Școlii Gimnaziale  nr. 7 Bistrița – și prof. Monica Artene – directorul Școlii Gimnaziale Tiha Bârgăului – își exprimă aprecierea și mulțumirea pentru sprijinul necondiționat acordat de către subofițer cadrelor didactice și elevilor, în vederea derulării în cele mai bune condiții a procesului de învățământ în mediul on-line.

Contactată telefonic de către Jandarmeria bistrițeană, prof. Clarița Rus, a menționat faptul că sprijinul acordat de către jandarmul Ionel Cimuca a constat în instalarea platformei Google Classroom, condica de prezență a cadrelor didactice realizată on-line și chiar telefoane date (personal) unor specialiști din New York, pentru a solicita datele și informațiile necesare celei mai bune variante de aplicabilitate în învățarea on-line.

„În școala noastră învață copii din medii diferite. Nici aceștia și nici părinții lor nu au cunoștințele necesare în ceea ce privește accesul la internet și desfășurarea orelor on-line. Ca urmare, de câte ori i-am solicitat ajutorul, Ionel ne-a sprijinit benevol. De asemenea, pot spune că este un om de un calm desăvârșit, înțelegător și un bun profesionist, fiind pasionat și foarte priceput în acest domeniu”, a spus prof. Clarița Rus.

Jandarmul i-a sprijinit și pe elevii și profesorii de la Școala Gimnazială Tiha-Bîrgăului.

Școala noastră nu dispune de un informatician, astfel domnul  Ionel Cimuca ne ajută ori de câte ori întâmpinăm dificultăți. Este o persoană comunicativă, dinamică, hotărâtă, cu mare putere de concentrare, interesată de o continuă dezvoltare profesională”, a spus prof. Monica Artene – directorul Școlii Gimnaziale Tiha Bârgăului.

Plutonier major Ionel Cimuca lucrează în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud din anul 2007 și își desfășoară activitatea la dispeceratul unității. ”Este pasionat de domeniul informatic și acordă sprijinul său de câte ori este nevoie, în timpul său liber, benevol, doar pentru că așa îi place: să ajute necondiționat pe toți cei care au nevoie de cunoștințele și abilitățile sale”, precizează Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.