Dacian Cioloș, desemnat prim-ministru de președintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că a decis să-l desemneze pe Dacian Cioloş candidat pentru funcţia de prim-ministru.

”Formaţiunile politice au venit cu diferite abordări, cu diferite propuneri, aşa cum reprezentanţii acestor formaţiuni le-au prezentat şi opiniei publice. Din toate aceste propuneri, eu am reţinut una pe care o voi şi pune în practică, şi anume am decis să desemnez pentru poziţia de candidat la funcţia de prim-ministru pe domnul Dacian Cioloş”, a spus Iohannis.

Șeful statului a subliniat că, în discuţiile cu partidele şi formaţiunile parlamentare, a reiterat importanţa gestionării situaţiei pandemice şi a creşterii preţurilor la energie, a PNRR şi a pregătirilor pentru iarnă, „indiferent cine guvernează”.

În toate discuţiile am reiterat importanţa unor chestiuni care trebuie rezolvate indiferent cine guvernează. Este extrem de important să se gestioneze bine situaţia pandemică. Este foarte important să se gestioneze creşterea preţurilor la energie şi să se ia măsuri pentru ca celelalte preţuri să nu crească la un nivel insuportabil pentru populaţie. Este foarte important să beneficiem de sumele mari de care poate să dispună România prin PNNR şi să nu dăm cu piciorul la această oportunitate. De asemenea, am reiterat importanţa pregătirilor pentru perioada de iarnă şi am subliniat că acestea sunt chestiunile cu adevărat importante pentru români şi nu certurile politice între diferiţi actori„, a spus Iohannis.

Lorant Sas: ”USR este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării”

După desemnarea lui Dacian Cioloș, deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Lorant Sas, afirmă că USR este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării și să inițieze imediat negocieri cu PNL și UDMR pentru un guvern care să scoată România din criză.

”În această seară are loc o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern cu puteri depline, care să gestioneze pandemia, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR.USR susține în continuare că cea mai bună soluție pentru România astăzi este un guvern USR-PNL-UDMR cu un nou prim-ministru și cu un program de guvernare, care să fie respectat de partenerii de coaliție”, a completat Sas.