Daniel Suciu (PSD) acuză Guvernul că a repartizat bani primăriilor din Bistrița-Năsăud pe criterii politice. ”Cu ei de gât. Vom merge în fiecare comunitate și le vom spune oamenilor că pe acești domni de la PNL îi doare fix în cot de ei”

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, alocarea a peste 876 de milioane de lei unor unităţi administrativ-teritoriale din România. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), banii sunt alocaţi din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe acest an şi vor asigura finanțarea unor cheltuieli de funcţionare până la sfârşitul anului, precum și finanţarea cheltuielilor necesare asigurării activităţii de asistenţă socială şi de protecţie a copilului pentru luna noiembrie. Modul în care au fost împărțiți acești bani i-a nemulțumit pe parlamentarii Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud. Într-o conferință de presă susținută la Bistrița, deputatul Daniel Suciu a acuzat Guvernul României că a repartizat banii pe criterii politice.

Guvernul PNL a făcut cea mai neagră, cea mai nesimțită, cea mai criminală alocare de fonduri pentur unitățile administrativ-teritoriale din toată țara. (…) Ca fost ministru care am promovat zeci de hotărâri de Guvern, zeci de hotărâri de alocare din fondul de rezervă bugetară, vă spun că niciodată nu mi-am permis și nu ne-am permis să facem o asemenea bătaie de joc la adresa nu a primarilor, ci a cetățenilor”, a declarat deputatul Daniel Suciu.

Potrivit deputatului, cele 18 primării PNL din județul Bistrița-Năsăud au primit alocări duble față de primăriile PSD-ALDE.

Este a doua alocare din ultimele două luni în care PNL își bate joc de bistrițeni, nu de culorile politice, nu de partidele politice, ci de toți locuitorii județului Bistrița-Năsăud. În 27 septembrie, oamenii din acest județ au decis ca 35 de comunități de-ale lor să fie conduse de către primari PSD, 18 de către primaru PNL, 7 de reprezentanți ALDR-PRO România, una de un reprezentant PMP și una de un reprezentant UDMR. Din cei 62 de primari ai județului, PSD are singur mai mult de jumătate. Împreună cu cei de la ALDE avem aproape două-treimi din primarii județului. Alocarea de ieri, în care cele 18 primării PNL au primit 9,3 milioane lei, iar primăriile PSD-ALDE au primit mai puțin de jumătate, adică 4,2 milioane lei, este o bătaie de joc. În 4 decembrie, când au trimis bani în teritoriu pentru persoanele cu handicap și însoțitorii lor, au făcut la fel, primăriile și oamenii din aceste comunități au primit mult mai puțin de jumătate din aceste fonduri. Acum au făcut mai rău. La nivel național, primăriile PSD au primit aproape de 10 ori mai puțini bani decât cele PNL și aceasta este o bătaie de joc”, a completat Suciu.

Deputatul PSD a adăugat că vor fi demarate acțiuni în instanță.

Am decis să facem plângeri penale, acțiuni în contecios administrativ împotriva tuturor demnitarilor care și-au pus semnătura pe asemenea documente, începând cu ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ștefan, cu ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, și continuând cu premierul de atunci – Ludovic Orban – și cu premierul de acum- Nicolae Ciucă. În 4 decembrie, colegii mei de la nivelul județului Bistrița-Năsăud deja au făcut o plângere pe care au trimis-o premierului Nicolae Ciucă, dar vom face plângere penală. Vom face chiar și în județul nostru o acțiune în contencios administrativ și plângere penală împotriva acestor inconștienți. Eu le-aș spune criminali, pentru că nu se joacă cu destinele unor politicieni, ci se joacă cu destinele unor oameni care au rămas fără bani în prag de iarnă, în prag de sărbători. Orban și cu liberalii își cumpără scaunul de premier sau de președinte al Camerei Deputaților ori al PNL pe nenorocirea oamenilor, pentru că banii aceștia nu sunt pentru echilibrarea bugetelor sau pentru cheltuieli neprevăzute, ci aceștia ar fi trebuit să acopere tot deficitul pentru persoane cu handicap și pentru cei mai vulnerabili oameni”, a mai spus Suciu.

Social democratul a transmis și un mesaj pentru deputatul liberal Robert Sighiartău: ”Domnule deputat, asta este grija ta față de locuitorii județului Bistrița-Năsăud? Cu ce este mai prejos un locuitor din Rodna, Maieru, Lechința ori Beclean față de unul din Feldru, Bistrița, Sângeorz-Băi sau Miceștii de Câmpie? Să îți fie rușine, domnule Robert Sighiartău! Să îi fie rușine acestui guvern de politruci. Să îl văd acum pe Ioan Turc, președintele PNL Bistrița-Năsăud, cum explică împărțirea bistrițenilor în buni sau răi, pentru că asta este viziunea PNL. Eu și PSD nu acceptăm acest lucru. A trecut campania electorală, au trecut războaiele și nu acceptăm ca acești oameni din județ să fie discriminați pentru că așa vrea Orban, Sighiartău și Turc. Aștept o reacție imediată din partea lui Turc și Sighiartău, care se laudă cu prietenia lui Ludovic. Nu așa se face politică, nu așa se începe un mandat!”.

În plus, parlamentarul social democrat spune că dacă PNL va continua în aceeași manieră, social democrații vor deveni cei mai mari inamici ai liberalilor.

”Dacă și-au dorit guvernare și au de gând să continue în acest fel, atunci vor avea în mine și în colegii mei de la PSD cei mai mari inamici, cei mai mari dușmani. Cu ei de gât vom merge în fiecare localitate din județ și le vom spune oamenilor că tot ce li s-a spus în campanie electorală au fost minciuni, păcăleli și că pe acești domni de la PNL îi doare fix în cot de fiecare om din acest județ. Aceasta este realitatea”, a încheiat Suciu.

Sumele repartizare fiecărei unități administrativ-teritoriale pot fi consultate AICI.

 BISTRIȚA-NĂSĂUD Total  (mii lei)
14.590
282BISTRIȚA-NĂSĂUDCJ BISTRITA-NASAUD970
283BISTRIȚA-NĂSĂUDBISTRIȚA1.500
284BISTRIȚA-NĂSĂUDBECLEAN200
285BISTRIȚA-NĂSĂUDNĂSĂUD700
286BISTRIȚA-NĂSĂUDSÂNGEORZ-BĂI700
287BISTRIȚA-NĂSĂUDBISTRIȚA BÂRGĂULUI150
288BISTRIȚA-NĂSĂUDBRANIȘTEA440
289BISTRIȚA-NĂSĂUDBUDACU DE JOS90
290BISTRIȚA-NĂSĂUDBUDEȘTI90
291BISTRIȚA-NĂSĂUDCĂIANU MIC90
292BISTRIȚA-NĂSĂUDCETATE90
293BISTRIȚA-NĂSĂUDCHIOCHIȘ400
294BISTRIȚA-NĂSĂUDCHIUZA90
295BISTRIȚA-NĂSĂUDCICEU-GIURGEȘTI90
296BISTRIȚA-NĂSĂUDCICEU-MIHĂIEȘTI90
297BISTRIȚA-NĂSĂUDCOȘBUC90
298BISTRIȚA-NĂSĂUDDUMITRA90
299BISTRIȚA-NĂSĂUDDUMITRIȚA150
300BISTRIȚA-NĂSĂUDFELDRU500
301BISTRIȚA-NĂSĂUDGALAȚII BISTRIȚEI90
302BISTRIȚA-NĂSĂUDILVA MARE400
303BISTRIȚA-NĂSĂUDILVA MICĂ90
304BISTRIȚA-NĂSĂUDJOSENII BÂRGĂULUI90
305BISTRIȚA-NĂSĂUDLECHINȚA90
306BISTRIȚA-NĂSĂUDLEȘU400
307BISTRIȚA-NĂSĂUDLIVEZILE90
308BISTRIȚA-NĂSĂUDLUNCA ILVEI500
309BISTRIȚA-NĂSĂUDMAIERU90
310BISTRIȚA-NĂSĂUDMATEI400
311BISTRIȚA-NĂSĂUDMĂGURA ILVEI90
312BISTRIȚA-NĂSĂUDMĂRIȘELU90
313BISTRIȚA-NĂSĂUDMICEȘTII DE CÂMPIE300
314BISTRIȚA-NĂSĂUDMILAȘ90
315BISTRIȚA-NĂSĂUDMONOR90
316BISTRIȚA-NĂSĂUDNEGRILEȘTI90
317BISTRIȚA-NĂSĂUDNIMIGEA90
318BISTRIȚA-NĂSĂUDNUȘENI400
319BISTRIȚA-NĂSĂUDPARVA90
320BISTRIȚA-NĂSĂUDPETRU RAREȘ500
321BISTRIȚA-NĂSĂUDPOIANA ILVEI90
322BISTRIȚA-NĂSĂUDPRUNDU BÂRGĂULUI90
323BISTRIȚA-NĂSĂUDREBRA150
324BISTRIȚA-NĂSĂUDREBRIȘOARA400
325BISTRIȚA-NĂSĂUDRODNA90
326BISTRIȚA-NĂSĂUDROMULI90
327BISTRIȚA-NĂSĂUDRUNCU SALVEI400
328BISTRIȚA-NĂSĂUDSALVA90
329BISTRIȚA-NĂSĂUDSÂNMIHAIU DE CÂMPIE90
330BISTRIȚA-NĂSĂUDSILIVAȘU DE CÂMPIE90
331BISTRIȚA-NĂSĂUDSPERMEZEU400
332BISTRIȚA-NĂSĂUDȘANȚ400
333BISTRIȚA-NĂSĂUDȘIEU90
334BISTRIȚA-NĂSĂUDȘIEU-MĂGHERUȘ200
335BISTRIȚA-NĂSĂUDȘIEU-ODORHEI90
336BISTRIȚA-NĂSĂUDȘIEUȚ90
337BISTRIȚA-NĂSĂUDȘINTEREAG90
338BISTRIȚA-NĂSĂUDTÂRLIȘUA90
339BISTRIȚA-NĂSĂUDTEACA150
340BISTRIȚA-NĂSĂUDTELCIU90
341BISTRIȚA-NĂSĂUDTIHA BÂRGĂULUI90
342BISTRIȚA-NĂSĂUDURIU90
343BISTRIȚA-NĂSĂUDURMENIȘ400
344BISTRIȚA-NĂSĂUDZAGRA150

2 comments

  1. SANGIORZ BAI CAT ARE…?????!!!!!!

  2. Motto:
    „Tot in frig si-n foame, tot cu maini intinse
    Pe la porti straine, ce ne stau inchise”
    (Colindul „Vin colindătorii”)
    Daniel Suciu este indignat -nevoie mare- de modul împărțirii banilor din Fondul de Rezervă, invocând favorizarea localităților conduse de liberali fată de celelalte, de parcă guvernele PSD nu făceau la fel favorizând primăriile lor.
    El face comparaţie între comunele Miceştii de Câmpie, care beneficiază de 400.000 lei, si Lechinţa care primeşte 90.000 lei.
    După mintea lui cea proastă banii ar trebui alocati în functie de mărimea localitătilor, iar localitătile mici ar trebui să primească mai putin sau nimic. Păi tocmai faptul că localitătile mici nu au potential economic reprezintă ratiunea pentru care ele au primit mai multi bani decât cele mari . Dar, de unde nu-i cap nici Dumnezeu nu cere.