Daniel Suciu – sondaj pe tema mutării autogării. ”Ideea este proastă, aruncată în spațiul public fără nicio analiză”

daniel suciu

Președintele PSD Bistrița, Daniel Suciu, este de părere că ideea primarului municipiului, Ioan Turc, de a amenaja o nouă autogară pe drumul de centură este una ”proastă”, motiv pentru care a inițiat un sondaj prin care vrea să afle ce cred bistrițenii despre această propunere. În mai puțin de 24 de ore, peste o mie de persoane și-au exprimat opinia prin intermediul sondajului.

Noi credem că ideea este proastă, aruncată în spațiul public fără nicio analiză, mai ales dacă ne gândim la aglomerația de pe centură, la elevii și muncitorii care fac naveta, sau la distanța față de principalele instituții. Credem că bistrițenii trebuie să-și spună părerea și vă încurajez să o faceți!“, a transmis Daniel Suciu.

”Sunteți de acord cu mutarea autogării din Bistrița pe șoseaua de centură?”, a întrebat Daniel Suciu prin intermediul sondajului creat pe Facebook. La acesta au răspuns peste o mie de persoane, majoritatea pronunțându-se împotriva mutării autogării.

Reamintim că, luni, în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița, primarul Ioan Turc a anunțat intenția municipalității de a amenaja o autogară pe un teren situat pe drumul de centură.

Ca și decizie de primă urgență, vom amenaja perimetrul pe care îl deținem pe drumul de centură, mă refer la terenul transmis de către Consiliul Județean Consiliului Local, Primăriei Bistrița. Desigur, el a fost transmis cu condiția amenajării unei piețe en-gros, dar vom solicita Consiliului Județean să revină asupra acestei condiții și, pe terenul care încă este folosit de LDP ca bază de producție, dar care este proprietatea noastră, vom amenaja o autogară. Nu este firesc, dacă tot vorbim despre poluare, ca zeci de autocare, autobuze, să vină în zona centrală a orașului, să creeze disconfort, poluare fonică, poluare a aerului, să-i supună pe cei care locuiesc în zonă, în blocul Dallas, pe Drumul Tărpiului, la o viață absolut neconformă cu standardele normale. Cred că putem identifica soluții corecte”, a spus primarul Ioan Turc.

2 comments

  1. Mutarea autogării de lângă gara CFR este o aberatie la fel de mare ca si construirea autogării suspendate peste peroanele de tren. Se invocă faptul că autobuzele și autocarele poluează zona centrală a orașului ca să ajungă la actuala autogară. In schimb, nu se vede că activitatea de transcontainere a Societății Naționale CFR Marfă SA din gara Bistrita aduce un grad de poluare si mai ridicat prin camioanele de transport containere prevăzute cu motoare foarte puternice pe cap-tractoarele cu care sunt echipate. Prin urmare, pentru reducerea poluării , mai importantă ar fi mutarea depozitului de containere a Societății Naționale CFR Marfă SA, care in plus ar duce la eliberarea unei suprafete generoase pe locul căreia s-ar putea construi un sir de peroane pentru autogară, fără a mai fi necesară autogara suspendată. Autobuzele și autocarele de tranzit pot fi dirijate spre autogară prin reglementări de circulatie prin care să fie evitată zona centrală a orașului.

  2. mesteru` manole

    Autogara s-ar putea reloca fara probleme. S-ar decongestiona zona foarte mult.
    In locul/ zona autogarii se poate face o statie generoasa, civilizata, iar autobuzele pot linistite sa parcheze/ gareze la peroane in zona de centura unde se pot construi ca si in Madrid, Londra, etc.
    Toate aceste corelate cu trecerea subterana auto la calea ferata …