De astăzi crește punctul de pensie. Ce alte modificări intervin?

Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că vor interveni unele schimbări în ceea ce privește calendarul de plată a pensiilor prin intermediul caselor teritoriale de pensii. Astfel, începând din această lună, plata pensiilor se va face până pe data de 15.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a afirmat că Guvernul nu mai acceptă întârzieri în ceea ce priveşte plata pensiilor, în condiţiile în care oamenii îşi planifică pensia de la o lună la alta. „Am avut judeţe în care s-au înregistrat întârzieri la plata pensiilor. Noi ştim că pensionarii îşi planifică pensia de la o lună la alta şi nu putem accepta să avem întârzieri în ceea ce priveşte plata pensiilor. Ştim că plata pensiilor se făcea în perioada 9-28 ale lunii, 28-30, 31 după caz, plata pensiei se făcea la ghişeu. Noi vrem să înlăturăm aceste întârzieri şi am hotărât ca plata pensiei să se facă până la 15 ale lunii în curs, în fiecare lună începând din iulie”, a anunţat premierul.

Pensiile restante vor fi livrate, tot prin intermediul Poştei Române, între 11 şi 15 ale lunii. În cazul persoanelor care nu sunt găsite acasă, pensiile vor putea fi ridicate de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

De asemenea, în cazul persoanelor ale căror drepturi se achită prin conturi curente sau conturi de card calendarul de plată este cel de până în prezent. Astfel, plata se face începând din data de 14 sau din prima zi lucrătoare care urmează datei de 14, dacă această zi este nelucrătoare, a anunțat Casa Națională de Pensii.

În plus, din 1 iulie, punctul de pensie creşte cu 10%. „Începând cu 1 iulie pensiile românilor se vor majora. Punctul de pensie va creşte cu 10%, de la 1.000 de lei la 1.100 de lei. Pensia minimă garantată va creşte cu 23%, de la 520 de lei la 640 de lei„, a mai afirmat Dăncilă.

Programul de guvernare 2018-2020 prevede că, în 2019, punctul de pensie va fi 1.265 lei, iar în 2020 acesta va ajunge la 1.775 lei.