De ce au fost eliminate două localități aparținătoare comunei Chiochiș din proiectul privind infrastructura de apă și apă uzată?

Primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași, a dat publicității o adresă pe care a primit-o din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Servicii de Alimentare cu Apă și de Canalizare în județul Bistrița-Năsăud, prin care i s-a transmis că două localități care aparțin comunei au fost eliminate din proiectul privind infrastructura de apă și apă uzată.

Potrivit documentului, cele două localități sunt Sânnicoară și Țentea, localități cu foarte puțini locuitori, motiv pentru care în cele două nu vor fi introduse rețele de alimentare cu apă potabilă, dat fiind faptul că ar genera costuri mult prea mari.

În urma analizării și evaluării punctuale, ținând cont de breviarele de calcul și analiza tehnico-economică, s-a stabilit eliminarea unor localități/sate componente din cadrul Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bistrița-Năsăud, proiect finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 (2023)” se arată în documentul care a ajuns la Primăria Chiochiș. Motivul este că acestea sunt neeligibile, nu îndeplinesc condițiile de finanțare din Ghidul Solicitantului, iar costurile pentru realizarea unor astfel de rețele sunt prea mari: pentru apă potabilă – 1.000 euro/locuitor, iar pentru apă uzată menajeră – 2.000 euro/locuitor.

Cu toate acestea, primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași, susține că alte 8 localități aparținătoare comunei vor beneficia de investiții privind infrastructura de apă și apă uzată.

FOTO: www.aiudinfo.ro