De ce nu se poate amplasa o barieră la trecerea la nivel cu calea ferată de la Livezile

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, susține că la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Livezile nu va fi amplasată prea curând o barieră. Într-o emisiune a postului local de televiziune AS-TV, prefectul a explicat ce piedici există din acest punct de vedere.

”Eu am avut o discuție cu încă actualul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, care mi-a explicat de ce nu se poate instala barieră la trecerea la nivel cu calea ferată de la Livezile – pentru că acolo este un segment privat de cale ferată și pentru că nu avem alimentare cu energie electică pentru semaforizare. Ca să avem alimentare cu energie electică, ar trebui să o aducem și costurile pe tercerea de cale ferată respectivă ar fi destul de costisitoare și nu și le asumă nimeni, mai ales că vorbim de o porțiune privată. Ar trebui să și le asume proprietarul, dar nu o va face. (…) Astfel de bariere la trecerile la nivel de cale ferată sunt necesare, pentru că eu văd cât blocaj din punct de vedere uman avem la trecerile la nivel cu calea ferată de la Livezile și la cea din Năsăud. Atunci când situația o impune, trebuie să avem cel puțin un polițist, un jandarm sau un polițist local care să dirijeze circulația și asta înseamnă blocaj uman, când o trecere la nivel cu calea ferată ar putea rezolva problema”, a declarat Stelian Dolha în emisiunea ”Politici de fier” de la AS-TV.

În plus, pe lângă blocajul uman, și traficul rutier are de suferit din cauza faptului că la trecerea la nivel cu calea ferată de la Livezile nu există o barieră.

Cu toate acestea, prefectul nu s-a arătat încrezător că problema ar putea fi rezolvată în viitorul apropiat.

Astăzi, sorți de izbândă pe partea cu Livezile nu se prea văd”, a concluzionat Stelian Dolha.

One comment

  1. Abordarea nu este corecta ! Soluții se pot găsi ,și încă multe ,totul depinde de cât de mult dorim sa rezolvam aceasta problema, Se pare ca e mai la îndemâna sa găsim scuze decât soluții.