Celula 2 de la Tărpiu, în linie dreaptă. În paralel, autoritățile vor să obțină finanțare europeană de circa 40 de milioane de euro pentru înființarea unei stații de tratare mecano-biologică a deșeurilor menajere

La Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu se va construi o nouă celulă pentru depozitarea gunoiului, lucrările la aceasta urmând să înceapă de îndată ce vremea va permite, spune directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Bistrița-Năsăud, Pavel Plăian, care adaugă că noua celulă ar trebui finalizată până la sfârșitul acestui an. În plus, în paralel, autoritățile vor să obțină finanțare europeană de circa 40 de milioane de euro pentru înființarea unei stații de tratare mecano-biologică a deșeurilor menajere. 

Finanțarea o avem asigurată, studiile geo care au fost necesare și în momentul în care vremea o să permită o să înceapă și lucrările acolo”, a spus Pavel Plăian.

Referitor la obiectivul pe care și l-au propus autoritățile din Bistrița-Năsăud legat de întreg procesul privind colectarea și depozitarea deșeurilor, Răzvan Blid – consultantul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud în proiectul privind dezvoltarea și modernizarea sistemului de salubrizare la nivel județean – a explicat: ”În 2020, noi, România, ar trebui să aruncăm la groapa de gunoi doar 50 la sută din cât generăm, însă aruncăm peste 90 la sută, iar țările surori din Uniunea Europeană, cele mai din vestul Europei, au ajuns să fie la 10 – 15 – 20 la sută aruncat la celulă din ce se depozitează. Schimbările climatice și întreaga schimbare de paradigmă a UE vine de la faptul că nu se mai dorește depozitarea deșeurilor. Economia circulară înseamnă de fapt reutilizare, reciclarea deșeurilor și nu aruncarea lor la groapa de gunoi. Noi exact asta încerăm să facem”.

paul plaian adi deeuri

Pavel Plăian a completat că nu se va rămâne doar la stadiul de reciclare a deșeurilor colectate selectiv, ci, într-un interval de circa 2-3 ani, se va recicla și deșeul rezidual, în acest sens fiind în lucru și un proiect care vizează înființarea unei stații de tratare mecano-biologică a deșeurilor.

Acolo trebuie să ajungem: tot deșeul din pubela neagră trebuie să treacă printr-un proces de tratare, transformare și valorificare. Lucrul acesta va face obiectul următorului proiect european la care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud lucrează în acest moment, proiect foarte important, cu o valoare de circa 40 de milioane de euro, bani care vor fi accesați prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare) și care prevede înființarea unei stații de tratare mecano-biologică la Tărpiu. Astfel, toate deșeurile reziduale, adică pubela neagră, vor intra în această stație de tratare cu producere de biogaz și cu foarte multe elemente care vor duce în final la situația în care se va mai depozita doar 10 la sută din cantitatea de deșeuri, exact ținta la care trebuie să ajungem” , a spus Pavel Plăian, care a mai precizat că în cel mult trei ani, proiectul privind înființarea stației de tratare mecano-biologică ar trebui implementat.