De la Bistrița se cere demisia ministrului Transporturilor! ”Mersul cu trenul în România este ca şi participarea la concursul EXATLON!”

Deputatul Ionuţ Simionca, vicepreşedinte PMP, compară mersul cu trenul în România cu participarea la concursul EXATLON. Potrivit acestuia, cei care aleg trenul au parte de adevărate aventuri în timpul călătoriei, așa cum s-a întâmplat și în cazul celor 20 de pasageri care se aflau în trenul ce a deraiat vineri seara, la Coșbuc. Din acest motiv, deputatul bistrițean îi cere ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să demisioneze. 

După ce trei trenuri au deraiat într-o singură săptămână, e clar că CFR Călători îi supune pe pasageri la probe ce le pun la încercare pregătirea fizică, viteza de reacţie şi rezistenţa psihică”, este de părere deputatul bistrițean Ionuț Simionca.

Declarația acestuia a venit în contextul în care trenul regio Sighetu Marmaţiei – Bucureşti Nord a sărit de pe şine, vineri seara, în localitatea Coşbuc din judeţul Bistriţa-Năsăud, chiar la trecerea la nivel cu DN 17C, care leagă Maramureşul de Bistriţa-Năsăud, subiect despre care Ziar de Bistrița a scris AICI.

În opinia parlamentarului PMP de Bistriţa-Năsăud, „incompetenţa actualilor guvernanţi în modernizarea şi întreţinerea infrastructurii CFR pune în pericol viaţa celor care călătoresc cu trenul„.

Ionuţ Simionca arată că „avem peste 1.000 km restrictionaţi şi sunt puncte unde trenurile trebuie să încetinească chiar şi până la 5 km/h ca să nu deraieze. În plus, 75% din şine, 65% din poduri şi 50% din terasamente au durata de viaţă expirată şi au nevoie urgentă de reparaţii capitale„.

Guvernul PSD-ALDE a devenit o adevărată ameninţare la adresa securităţii fizice a românilor. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, nu a reuşit nici să îl trezească, nici să îl demită pe Leon Bărbulescu, directorul CFR Călători, acum o săptămână, când două trenuri cu călători au sărit de pe şine la Arad şi Braşov, astfel că inevitabilul s-a produs: a deraiat încă un tren cu pasageri în Bistriţa-Năsăud. Se impune demisia ministrului Cuc, astfel încât să nu ajungem să vorbim de pierderi de vieţi omeneşti în transportul de persoane pe căile ferate din România, a concluzionat deputatul Ionuţ Simionca, vicepreşedinte PMP.

Facem precizarea că ministrul Răzvan Cuc a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că directorul general al CFR Călători, Leon Bărbulescu, va fi înlocuit din funcţie, după ce a demonstrat că nu cunoaşte nici bugetele de care dispune, nici proiectele pe care trebuie să le implementeze şi a afirmat în direct, după deraierea unui tren, că tocmai a fost trezit din somn.