De miercuri, accesul auto în Piața Mică nu va fi permis din cauza unor lucrări de reparații. Cât se estimează că vor dura?

Primăria Bistrița anunță că în perioada următoare continuă lucrările de reparații în zona Centrului Istoric, unde pe unele străzi au fost amplasate dale de piatră, care în timp s-au deteriorat și se desprind, fiind necesare intervenții.

Primăria municipiului Bistrița aduce la cunoștința publică faptul că, începând cu data de 18.04.2018, accesul auto în Piața Mică nu va fi permis, în vederea realizării unor lucrări de remediere a pavajului rutier. Accesul auto va fi posibil după finalizarea acestor intervenții, termenul estimat de executant fiind de aproximativ 30 de zile” spun reprezentanții municipalității.

Participanții la trafic și riveranii sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să folosească trasee alternative.

Reamintim că astfel de lucrări de reparații sunt realizate și în zona trecerii de pietoni de pe strada Mihail Kogălniceanu.

One comment

  1. Balan Marius - contribuabil

    Si la anul adica in 2019 tot 30 de zile va dura carpeala ? Ce lucrari domnule, ce lucrari ! Pe banii fraierilor care tin o administratie incompetenta total si depasita si mai total.