De săptămâna viitoare, pacienții cu forme medii şi uşoare de COVID-19 și asimptomaticii pot rămâne la domiciliu. Ei vor fi monitorizaţi de medicii de familie

Începând de săptămâna viitoare, cazurile uşoare şi medii de COVID-19, precum şi cele asimptomatice vor putea rămâne acasă, sub monitorizarea medicilor de familie, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. În unitățile spitalicești vor fi internate doar cazurile grave.

Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti”, a declarat  ministrul Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

Sursa citată a mai precizat că medicii de familie vor putea încheia contracte separate, suplimentare, cu Casa de Asigurări de Sănătate astfel încât să poată să facă monitorizarea prin telemedicină a pacienților cu COVID-19 sau să poată presta servicii medicale la direcţiie de sănătate publică pentru efectuarea anchetelor epidemiologice.