De voie, de nevoie, Gaftone o dă la pace „cu dușmanii”: „Nu voi mai opri certificatele de urbanism și autorizațiile de construire și nu voi mai face obiecții legalitate. Voi semna aceste documentații de urbanism!”

Secretarul municipiului Bistrița, Floare Gaftone, a anunțat că a primit o nouă fișă a postului și că nu va mai face obiecții de legalitate privind certificatele de urbanism și autorizațiile de construire, astfel că va semna aceste documentații. 

”Am solicitat Consiliului Local, având în vedere problemele grave cu care noi ne-am confruntat, să se constituie o comisie de analiză și verificare. Am solicitat un audit ad-hoc prin care să se vadă volumul de muncă în sarcina secretarului, faptul că nu am suficient personal în subordine, faptul că nu am niciun consilier juridic care să mă sprijine în verificarea celor aproape 5.000 de documente de urbanism, în afară de dispozițiile primarului, în afară de hotărârile Consiliului Local, în afară de hotărârile comisiei de fond funciar și așa mai departe. Am solicitat să se facă demersuri cât mai urgente pentru actualizarea Planului Urbanistic General și Regulament Local de Urbanism, pentru actualizare Plan Urbanistic Zonal pentru centrul istoric și Codrișor 1 și 2. Am zis că trebuie neapărat – și se tergiversează de peste doi ani – proiectul de hotărâre privind modului de edificare a locuințelor colective mici în zona de locuințe individuale, adică așa zilele blocuri între case. Am solicitat reglementări cu privire la locuri de parcare și accese, privind edificarea construcțiilor în extravilan, pentru amplasarea de bariere pe drumuri publice, întocmirea documentațiilor de urbanism pentru terenuri mai mari de 1500 de metri pătrați, respectiv lotizarea terenurilor mai mult de 3 parcele, așa cum spune PUG-ul și așa cum spune articolul 47 din Legea Urbanismului. Am solicitat să înființăm comisia de acorduri unice, pentru că trebuie să avem o altă viteză de reacție, precum și să înființăm acea comisie de circulație pe care și-o dorește domnul primar de mai bine de un an. Stimați consilieri, având în vedere toate aceste reglementări, vreau să vă spun că în acest an de zile eu nu am lucrat 8 ore, așa cum este normal și cum prevede Codul Muncii, am lucrat în fiecare zi 9 – 10 ore și aproape în fiecare sâmbătă și duminică am venit la serviciu ca să verific documentațiile de urbanism. Așa am moștenit fișa postului de la celălalt primar, care a spus că secretarul verifică și semnează certificatele de urbanism și autorizații de construire, cu respectarea documentațiilor de urbanism și a prevederilor legale. Sunt zeci și sute de pagini care presupun documentații de urbanism PUG și PUZ. L-am rugat pe domnul primar să completeze fișa postului după un model al unui secretar de la un sector pentru că răspunderea, în conformitate cu articolul 7, este solidară, a tuturor responsabililor. Eu nu am 10, 11, 12 urbaniști, așa cum are arhitectul șef, nici cum are directorul juridic 10, 11, 12, 14 consilieri juridici. Eu am doar fetele de la compartimentul pregătire documente, care știți foarte bine că sunt foarte ocupate cu ședințele ordinare, extraordinare, de îndată. Toate au un grafic foarte bine precizat. După 10 zile de analiză a prerogativelor, am primit o fișă a postului din care am dedus că dorința a fost aceea ca eu să nu mai verific documentațiile de urbanism. Vreau să știe consilierii locali și oamenii că, deși am nu știu câte procese câștigate în care mi s-a dat câștig de cauză și s-a concluzionat că așa prevede documentația de urbanism și că este în interesul cetățenilor, eu nu voi mai opri certificate, autorizații, nu mai am cum să fac obiecții de legalitate, așa că am să le semnez. Stimați consilieri, vă îndemn cât mai repede să veniți cu reglementări”, a spus Floare Gaftone în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița.

Gaftone, trasă pe linie moartă! Primarul Ioan Turc zice că NU mai vrea BLOCAJE pe Urbanism!

La rândul său, primarul Ioan Turc a intervenit și a explicat că o astfel de decizie a fost luată pentru a elimina întârzierile cu care municipalitatea se confruntă pe linia aprobării documentațiilor de urbanism.

”După o experiență de doi ani în Primăria Bistrița, sunt în măsură să spun următorul lucru: pe lanțul de aprobare, fiecare trebuie să își facă treaba conform poziției pe care o are, conform studiilor pe care le are, conform experienței pe care o are, cu legea la bază. Deci arhitectul șef nu este și secretar general, după cum secretarul general nu este și arhitect șef”, a spus primarul Ioan Turc.

Edilul Bistriței a completat: ”acest ghiveci pe care l-am găsit în Primăria Bistrița și care a creat foarte multe blocaje trebuie să fie aruncat la tomberon. Odată pentru foarte mult timp de acum înainte, să convenim – Executiv, Consiliul Local – că o activitate corectă în Primăria municipiului Bistrița se poate gândi doar cu bună credință și numai atunci când fiecare își face treaba, repet, conform pregătirii pe care o are, funcției pe care o are, respectând și legea, dar și cetățeanul”.

2 comments

  1. Pt fiul ei: locuiesc in Viisoara si circul/folosesc str Secundara si Steiniger din spatele casei pe care fiul mizerabilei a cumparat casa si a modificat-o fara autorizatie! Asa ca rog autoritatile competente sa se sesizeze din oficiu si sa l amendeze/incarce pe bulangiu cu amenzile pe care alti cetateni le au primit si le au platit !

  2. Esti o nebuna !!!!!
    Ai scricat multe planuri normale ale cetatenilor normali din aceast oras! Stai cuminte ca nu scapi usor ! La temnita cu tine descreierato!!! Mizerabilo!