De Ziua Națională a Lecturii, primarul Bistriței le-a citit povești copiilor de la Grădinița “Trenulețul Veseliei”

Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, primarul Bistriței, Ioan Turc, le-a citit povești copilașilor de la Grădinița “Trenulețul Veseliei” din municipiu.

De Ziua Națională a Lecturii, am avut bucuria de a le citi povești copiilor de la Grădinița “Trenulețul Veseliei”. Activitățile care includ lectura au fost organizate astăzi, pentru preșcolari și elevi, în toate unitățile de învățâmânt și bibliotecile din România. 15 februarie a fost și data naşterii lui Titu Maiorescu și Spiru Haret, iar începând din acest an va fi un reper calendaristic al cadrelor didactice pentru promovarea lecturii ca obicei cotidian”, spune primarul Ioan Turc.

Reamintim că anul acesta este primul an în care în România se sărbătorește Ziua Națională a Lecturii, motto-ul fiind ”Citim împreună!”.

La 14 iunie 2021, Senatul a adoptat, în unanimitate, o propunere legislativă depusă în luna martie 2021 de deputatul liberal Sebastian Burduja şi semnată de 22 de deputaţi PNL, un deputat USR-PLUS şi doi senatori PNL, prin care se instituie Ziua Naţională a Lecturii pe data de 15 februarie. For decizional, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege la 21 decembrie 2021. În data de 14 ianuarie 2022, a fost promulgată de către preşedintele ţării Legea privind instituirea zilei de 15 februarie ca Ziua Naţională a Lecturii.

Deputatul Diana Morar a fost co-inițiator al legii și consideră că ”lectura este recomandată zilnic, ca obicei sănătos, de relaxare, precum și de îmbogățire a culturii generale și vocabularului. Conform studiilor de specialitate, 6 minute de lectură pe zi pot reduce nivelul stresului cu până la 68%”.

În acest context, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a decis ca în această zi programul școlilor să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 și la ora 14:00, învățătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii. Obiectivul activității este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.