Decizia cu privire la reînceperea cursurilor în format fizic va fi luată astăzi

Autoritățile naționale au anunțat că o decizie în privința reluării cursurilor în format clasic va fi luată marți, 2 februarie. În situația în care cursurile vor fi reluate în vechea variantă, autoritățile ar putea asigura măști de protecție elevilor care vor fi prezenți fizic la ore. Învăţământul hibrid (online şi fizic) va putea continua în anumite situații.

„Va fi de datoria noastră să asigurăm procesul de învăţare. Fie cu prezenţă fizică, acolo unde se poate, acolo unde scenariile permit, acolo unde elevii şi profesorii nu au contraindicaţii, fie în online, acolo unde nu se poate din cauza scenariului, acolo unde nu se poate, pentru că elevii sau profesorii au contraindicaţii, certificate medicale”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu a explicat că învăţământul hibrid (online şi fizic) se va putea păstra acolo unde există profesori şi elevi care au indicaţie medicală pentru a continua cursurile de acasă.

Elevii care îşi vor relua fizic cursurile vor primi măşti de protecţie.

„Ultimele date pe care le avem din teritoriu arată un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar. Deci ideea este că se vor primi măşti”, a mai afirmat Cîmpeanu.

Ministerul Educaţiei a informat, luni seară, că numărul angajaţilor din sistemul de învăţământ care şi-au anunțat disponibilitatea de vaccinare (inclusiv cei deja vaccinaţi până la data de 1 februarie) este de 193.573 de persoane (147.314 persoane din sistemul de învăţământ preuniversitar şi 46.259 – personal din sistemul de învăţământ universitar). Numărul angajaţilor din sistemul de educaţie deja vaccinaţi cel puţin cu prima doză este de 27.033, reprezentând 14% din angajaţii cu disponibilitate de vaccinare (17.357 din sistemul de învăţământ preuniversitar şi 9.676 din sistemul de învăţământ universitar, inclusiv cadrele didactice din învăţământul superior medical).

Începând din 29 ianuarie, elevii au intrat în vacanţa intersemestrială, cursurile urmând să fie reluate la data de 8 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Următoarele vacanţe sunt programate în perioada 2 – 11 aprilie (Paştele Catolic) şi 30 aprilie – 9 mai (Paştele Ortodox), iar vacanţa de vară va începe pe 18 iunie.