”Decizia Curţii Constituţionale nu înseamnă că nu se mai dau amenzi”

controale trafic ZiardeBistrița

Deși Curțea Constituțională a României (CCR) a luat o decizie în ceea ce privește amenzile aplicate în perioada stării de urgență, premierul Ludovic Orban a declarat că acest lucru nu înseamnă că nu vor mai fi aplicate amenzi, ci că ele se vor aplica la nivelul celor stabilite anterior ordonanței de urgență prin care au fost majorate.

Noi am mărit amenzile pentru a creşte gradul de conformare la reguli. Faptul că s-a luat această decizie a Curţii Constituţionale – sigur, trebuie să aşteptăm motivarea – nu înseamnă că nu se mai dau amenzi, numai că se dau amenzile la nivelul anterior ordonanţei de urgenţă. (…) Dacă a fost declarat neconstituţional un articol al unei ordonanţe de urgenţă care a modificat o ordonanţă de urgenţă anterioară, declararea ca neconstituţional a articolului respectiv poate să fie interpretată ca o revenire la vechile amenzi„, a declarat Ludovic Orban.

Întrebat dacă, după motivarea deciziei CCR, se ia în considerare o amnistie fiscală sau un proiect de lege prin care aceste amenzi să fie anulate, premierul a spus că Guvernul va face o analiză cu privire la situația plăţii amenzilor şi în funcţie de aceasta va fi luată o decizie.

Prim-ministrul României a mai precizat că așteaptă totuși motivarea CCR pe acest subiect, adăugând că, în opinia sa, decizia este una ”împotriva ordinii de drept”.

Trebuie să vedem exact despre ce e vorba, că noi nu avem decât o comunicare din partea Curţii Constituţionale. Când vom avea şi motivarea, atunci vom înţelege cu adevărat care sunt toate consecinţele constituţionale, legale, juridice ale acestei decizii a Curţii Constituţionale. Am spus şi mai repet: mi se pare o decizie anticonstituţională, împotriva ordinii de drept, dată în favoarea celor care, minoritate evidentă fiind, care nu au respectat regulile, câteva zeci de mii de români, şi dată în dispreţul milioanelor de români care au respectat regulile, s-au comportat responsabil şi au contribuit la menţinerea în nişte limite rezonabile a răspândirii coronavirusului. Această decizie este aproape un îndemn la anarhie, un îndemn la nerespectarea legilor, a regulilor. Eu nu pot să înțeleg cum poate o Curte Constituțională să dea o astfel de decizie”, a mai declarat Orban.