Declarația pe propria răspundere redevine obligatorie în două comune din Bistrița-Năsăud

Declarația pe propria răspundere redevine obligatorie în două comune din Bistrița-Năsăud, după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre prin care a impus măsuri restrictive în aceste unități administrativ-teritoriale cu rate mari de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit prefectului județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, este vorba despre comunele Șieu Măgheruș (4,63 la mia de locuitori) și Nușeni (4,99 la mia de locuitori), comune în care va fi restricționată circulația persoanelor în afara locuințelor în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20:00 – 05:00, cu următoarele excepții:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Prefectul îi avertizează pe cetățenii care efectuează deplasări pentru aceste motive că trebuie să prezinte, la cererea autorităților abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.

”Din seara aceasta intrăm cu patrule pe cele două localități unde incidența este mai mare de 4 la mia de locuitori. Mă refer la Șieu Măgheruș și la Nușeni. Acolo, de la ora 20.00 la 5.00, o să iasă cu declarații pe propria răspundere doar anumite categorii pentru interesele deja cunoscute. Ne întoarcem la perioada pe care am trăit-o împreună, perioadă grea, gri. Deja sunt comune care sunt aproape de cifra respectivă”, a declarat prefectul.

Patrulele de ordine publică vor executa controale în cele două comune, iar dacă vor fi constatate nereguli se vor aplica sancțiuni.

Modelele de adeverință de la angajator, respectiv de declarație pe proprie răspundere pentru cele două intervale orare de restricționare a circulației în afara locuinței pot fi descărcate de AICI.