Delegație din Primăria Bistrița, în orașul Wels (Austria)

În perioada 22 – 27 iunie, o delegație din Primăria Bistrița se va afla în Wels, Austria, unde va participa la manifestările dedicate împlinirii a 800 de ani de la înființarea acestui oraș, un proiect de hotărâre în acest sens aflându-se pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 26 mai.

Potrivit municipalității, prin participare la aceste manifestări, Primăria Bistriţa răspunde invitaţiei primarului orașului Wels, dr. Andreas Rabl.

”Oraşul Wels, cu o populație de peste 60.000 de locuitori, cu un centru cu caracter medieval și cu o infrastructură bine pusă la punct, a preluat în urmă cu aproape 60 de ani funcţia de „naş” pentru populaţia săsească provenită din zona Transilvaniei și respectiv a Bistriței, care forţată de împrejurările celui de-al doilea război mondial s-a stabilit în diverse ţări din străinătate. Relaţiile de colaborare dintre municipiul Bistriţa şi oraşul Wels au fost iniţiate în prima parte a anului 2013, prin intermediul Asociației HOG Bistritz Nosen. Asociaţia saşilor bistriţeni şi a celor originari din zona Bistriţei (HOG Bistritz-Nosen) are drept obiectiv principal integrarea etnicilor germani proveniţi din zona Bistriţei, care forţaţi de împrejurările celui de-al doilea război mondial s-au stabilit în diverse ţări din străinătate. O mare parte a acestora s-a mutat definitiv în zona  orașului Wels din Austria, unde administrația locală a creat condiţiile necesare pentru păstrarea şi perpetuarea obiceiurilor şi a tradiţiei săseşti pentru viitor. Având în vedere importanţa păstrării legăturii cu saşii stabiliţi în străinătate și aprofundării relațiilor dintre Bistrița și Wels, s-a încheiat, în anul 2014 Înțelegerea de Cooperare dintre municipiul Bistrița și orașul Wels (Austria), care subliniază dorinţa celor două părţi de a dezvolta şi întări relaţiile de colaborare la nivel local cu scopul de a realiza parteneriate în domenii de interes comun în beneficiul comunităţilor pe care le reprezintă”, se arată în documentația atașată proiectului de hotărâre ce va fi analizat de Consiliul Local Bistrița.

Festivităţile ocazionate de aniversarea a 800 de ani ai orașului Wels sunt programate a se desfășura în perioada 22 – 27 iunie 2022.

în ședința de joi, Consiliul Local va decide care sunt persoanele care vor face parte din delegație și va aproba și costurile privind deplasarea, cazarea și masa delegației, acestea fiind estimate la circa 17.000 de lei, sumă suportată din bugetul local. Delegația va fi formată din 4 persoane.