Deputații Daniel Suciu și Bogdan Ivan încearcă să blocheze desființarea celor 26 de clase propuse de Inspectoratul Școlar; au făcut sesizări către Ministerul Educației și Avocatul Poporului

Decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Bistriţa-Năsăud de a diminua oferta educațională pentru anul școlar 2021-2022 a stârnit un val de reacții în spațiul public, nemulțumirile venind atât din partea părinților, a elevilor și cadrelor didactice, precum și din partea unora dintre politicienii locali, printre care și deputații PSD Daniel Suciu și Bogdan Ivan. Cei din urmă au acuzat conducerea IȘJ Bistrița-Năsăud că a luat măsura reducerii numărului de clase în mod ”abuziv, arbitrar și partinic”, astfel că au decis să facă demersuri pentru a încerca să blocheze desființarea acestor clase.

Deputatul Daniel Suciu a anunțat că a transmis o interpelare ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, prin care solicită să ia măsuri pentru ca procesul educativ să nu fie afectat de aceste decizii.

În interpelarea sa, parlamentarul bistrițean susține că IȘJ Bistrița-Năsăud a dat dovadă de lipsă de transparență și că diminuarea cifrei de școlarizare a fost făcută cu încălcarea Legii 1/2011 privind asigurarea cadrului pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învățătură pe tot parcursul vieții.

Nu cred că există în țară un inspector școlar mai încăpățânat, mai obedient politic și mai lipsit de transparență! Așa cum am promis, azi am trimis o interpelare ministrului Educației, cu speranța ca măcar clasele de arhitectură și muzică să fie salvate”, a anunțat Suciu.

Interpelarea adresată ministrului Educației poate fi consultată mai jos:

La rândul său, deputatul PSD Bogdan Ivan a anunțat că a sesizat Avocatul Poporului.

Am sesizat Avocatul Poporului pentru a bloca desființarea a 26 de clase de liceu în mod abuziv, de către inspectorul general Mihai Mureșan”, a scris pe pagina personală de pe o rețea de socializare deputatul Bogdan Ivan.

Acesta este de părere că IȘJ Bistrița-Năsăud a comis o serie de greșeli când a luat decizia diminunării cifrei de școlarizare pentru anul școlar viitor.

Se taie clase unice: muzică, arhitectură. Se taie clase de științe ale naturii de la Colegiul Național Andrei Mureșanu și Liceul Sanitar și se dau clase noi la Rodna. Se taie clasă de profil electric de la Infoel, cel mai cerut pe piața muncii. Consiliul se Administrație al IȘJ s-a întrunit formal în 15.01.2021 pentru definitivarea cifrelor de școlarizare, în condițiile în care data limită de transmitere către Ministerul Educației și Cercetării este 22.01.2021. Nu au fost prezentate sau transmise rezultatele discuțiilor din forurile consultative ale IȘJ Bistrița-Năsăud cum ar fi CLDPS, Consiliul Consultativ al IȘJ sau Comisia Paritară. Diminuările cifrei de școlarizare față de propunerea fiecărei unități de învățământ în județul nostru a avut loc arbitrar, abuziv, partinic și cu încălcarea principiilor de bază ale Legii 1 /2011”, a încheiat Ivan.

Din aceste motive, atât deputatul Daniel Suciu, cât și deputatul Bogdan Ivan au făcut demersuri pentru a încerca să blocheze desființarea unor clase.

Reamintim că IȘJ Bistrița-Năsăud a finalizat proiectul planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2021-2022, care prevede reducerea unui număr de 26 de clase de liceu, învățământ profesional sau dual. Proiectul IȘJ Bistrița-Năsăud va fi înaintat Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru aprobare.