Deputatul Robert Sighiartău vrea alocații de 300 de lei pentru copiii cu vârste între 0 și 2 ani și de 150 de lei pentru cei cu vârste între 2 și 18 ani

Deputatul bistrițean Robert Sighiartău este de părere că alocațiile acordate copiilor din România au cea mai mică valoare raportat la cele din alte state membre ale Uniunii Europene. Este vorba despre o alocație de doar 2,8 lei pe zi!

”Mai mult decât atât, alocația anuală pe care o primesc acești copii scade din cauza inflației, care a atins procentul de 5,2% în anul 2018, iar efectele ei devin o povară pentru toate familiile din România” a declarat Robert Sighiartău.

În opinia liberalului, România trece astăzi printr-o dramă demografică, motiv pentru care consideră că unul dintre cele mai importante obiective naționale trebuie să fie susținerea natalității și a familiei.

”În acest sens, am depus o propunere legislativă prin care alocația copiilor să crească cu 50%, respectiv 80%. De asemenea, propun ca aceasta să fie indexată cu rata inflației, pentru a ne asigura că valoarea ei nu se va diminua odata cu creșterea prețurilor” a mai completat Sighiartău.

Practic, Robert Sighiartău propune ca alocațiile pentru copiii cu vârste între 0 și 2 ani să fie de 300 de lei, iar pentru cei cu vârste între 2 și 18 ani să fie de 150 de lei. 

One comment

  1. Apoi sa vezi cum apar puradeii !