Deputatul USR Cristina Iurișniți: Nu închideţi bibliotecile şcolare!

cristina iurisniti

Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, a anunțat că susține petiția Asociaţiei Bibliotecarilor din România, motiv pentru care solicită autorităților abilitate să nu închidă bibliotecile școlare și să găsească soluții pentru funcționarea acestora.

”În calitate de deputat USR, membră în Comisia de învăţământ, am solicitat oficial Ministerului Educaţiei să elaboreze urgent normele metodologice privind organizarea şi funcţionarea bibliotecilor şcolare în anul şcolar 2020-2021, în condiţiile stării de alertă, a crizei sanitare, socio-economice şi educaţionale pe care o traversăm. Susţin petiţia Asociaţiei Bibliotecarilor din România care atrage atenţia asupra faptului că bibliotecile şcolare nu mai au voie să-şi desfăşoare activităţile specifice (împrumut de carte la domiciliu sau la sala de lectură, activităţi cu elevii), iar bibliotecarii şcolari au primit cele mai diverse sarcini, care nu au nicio legătură cu profesia lor: iau temperatura copiilor la sosire, fac triaj, conduc elevii spre ieşire, îi supraveghează în clase sau distribuie mii de manuale şcolare într-un timp foarte scurt”, spune Cristina Iurișniți.

Potrivit parlamentarului, educaţia trebuie să rămână o prioritate naţională chiar şi în contextul pandemic care caracterizează desfăşurarea cursurilor din învăţământul preuniversitar. Astfel, deputatul USR este de părere că bibliotecile școlare au nevoie de dotări moderne, de bibliotecari instruiţi şi motivaţi și de digitalizare și în niciun caz acestea nu trebuie închise.

”Dacă terasele, mall-urile, cinematografele, bibliotecile publice şi teatrele sunt deschise, atunci şi bibliotecile şcolare trebuie să rămână deschise şi accesibile elevilor. În spiritul egalităţii de şanse,dreptul constituţional la informare şi educaţie nu este negociabil”, a adăugat Iurișniți.