Deși beat și fără permis de conducere, un tânăr care conducea o motocicletă a fost implicat într-un accident în Jelna

În această seară, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un accident de circulație produs pe Drumul Județean 172G, în Jelna.

Pe direcția Jelna spre Orheiu Bistriței, o motocicletă condusă de un tânăr de 19 ani din Ghinda a intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sens opus, condus de un bărbat de 40 de ani din localitate. Polițiștii au testat cu aparatul etilotest atât șoferul autoturismului cât și tânărul, constatând faptul că acesta din urmă se află sub influența alcoolului, rezultatul indicat fiind de 0.42 mg/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior s-a constatat faptul că motocicleta implicată în evenimentul rutier nu este înmatriculată și motociclistul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat Crins Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma impactului, motociclistul a fost rănit, fiind necesar transportul acestuia la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate și pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să stabilească cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.