Deși nu suferea de nicio boală, un bărbat de 44 de ani din Bistrița a fost răpus de COVID-19

Un bărbat de 44 de ani din Bistrița, care nu suferea de nicio boală, a decedat după ce s-a infectat cu noul coronavirus, evoluția fiind ”fulminantă” în cazul său, potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu. Bărbatul era nevaccinat și se pare că nu era de acord cu ideea vaccinării împotriva COVID-19.

Din păcate, aseară, a decedat un tânăr de 44 de ani, fără niciun fel de comorbiditate, nevaccinat și, din câte am înțeles, și împotriva vaccinării”, a spus dr. Anca Andrițoiu într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud.

Sursa citată a completat că mai întâi a fost confirmată pozitiv soția bărbatului, după care s-a confirmat infecția și în cazul său.

Se pare că au fost și la o nuntă, dar nu știm dacă acolo s-au pozitivat sau nu pentru că atunci când li s-a făcut testul și a ieșit pozitiv trecuse deja o perioadă, așa că nu putem să legăm neapărat de nunta aceea. A fost întâi soția și pe urmă dânsul. Doamna e la domiciliu, acum urmează chiar să iasă din izolare. Evoluția a fost fulminantă în cazul dânsului. Nu știm să aibă niciun fel de comorbiditate, am întrebat și medicul de familie. Pur și simplu. S-a internat în spital și a stat pe Terapie Intensivă câteva zile”, a mai adăugat dr. Anca Andrițoiu.

Întrebată dacă bărbatul a fost infectat cu tulpina Delta, șefa DSP Bistrița-Năsăud a precizat că nu se știe acest lucru pentru că nu s-a făcut secvențierea pe acest caz.

Nu știm dacă e vorba de tulpina Delta, dar eu cred că majoritatea acestor cazuri sunt deja tupina Delta, chiar dacă nu se face secvențierea pentru că e caracteristic acestei tulpini că este extrem de contagioasă. Nu mai e nevoie de intervalul de 15 minute de contact să ne pozitivăm, ci e suficient să stai pur și simplu fără mască și să tușească cineva sau să strănute și să iei. (…) Infecția cu noua tulpină Delta se manifestă mai puțin cu lipsa gustului și mirosului, mai mult cu manifestări digestive și cu cefalee, cu dureri de cap. Acestea ar fi primele simptome, după care apar cele respiratorii, dar foarte multe cazuri au debutat cu manifestări digestive și asta face ca, în foarte multe cazuri, să se întârzie puțin mersul la spital pentru că oamenii consideră că au o simplă enteroviroză și se tratează la domiciliu. Pe urmă apar și celelalte simptome”, a adăugat dr. Anca Adnrițoiu.

Potrivit statisticilor DSP Bistrița-Năsăud, la nivel județean, în perioada 9 august – 9 septembrie, au fost confirmate 772 de cazuri noi de COVID-19, 87% dintre persoanele infectate fiind nevaccinate. Dintre persoanele vaccinate și confirmate pozitiv, 80% au fost izolate la domiciliu și doar     20% au fost internate în spital.

De la debutul pandemiei și până în prezent, în județ au fost înregistrate 644 de decese ale unor pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2.

One comment

  1. A murit din cauza medicilor și a unui virus care nu există, refuzând să fie omorât de vaccin.
    A bubuit prostia în el. Vedeți pe profilul de Facebook postări și distribuiri , dacă ești prost mai și semnalizezi.Ignorant și incult, intrat pe pile la ISU , ( colegii lui de generație știu asta )
    #selecție naturală
    #puterea exemplului