Deși se afla în arest la domiciliu, o bistrițeancă fost depistată de jandarmi la peste 4 km de casă

jandarmi ziar de bistrita

O tânără de 20 de ani din municipiul Bistrița a fost depistată de jandarmi în timp ce încălca măsura impusă de autorități.

Aceasta a ieșit la plimbare fără să țină cont de prevederile Ordonanței Militare nr. 3 din 2020, care interzic ieșirile din casă fără un motiv bine întemeiat. În plus, după primele verificări, jandarmii au constatat că aceasta se afla și în arest la domiciliu.

”Jandarmii au depistat-o la aproximativ 4 km distanță de casă, ca urmare, aceasta a fost sancționată cu 20.000 de lei amendă, pentru nerespectarea măsurilor care privesc restricțiile de circulație, conform Ordonanței Militare nr. 3 din 2020”, precizează Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Totodată, aceasta a fost condusă la sediul Poliției, fiind predată organelor de cercetare penală, conform procedurilor în vigoare.