Despăgubiri de peste 280.000 de lei în Bistrița-Năsăud, ca urmare a cazurilor de pestă porcină africană

Fermierii din Bistrița-Năsăud ai căror porci au fost sacrificați din cauza pestei porcine africane au primit despăgubiri pentru animalele ucise, suma totală decontată fiind de circa 280.000 de lei, potrivit datelor comunicate de directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistrița-Năsăud, Ioan Bogolin.

În ședința din luna martie a Colegiului Prefectural, Ioan Bogolin a prezentat situația la zi privind evoluția focarelor de pestă porcină africană în țară și în județul Bistrița-Năsăud.

Pesta porcină africană este o problemă mondială, europeană și, din păcate, națională. Până la această dată, cele mai multe focare din Europa au fost confirmate în România. Peste 85% dintre focarele europene au fost confirmate pe teritoriul României. Sigur că România are și un specific aparte de creştere a porcilor în exploataţiile non-profesionale. În țara noastră, primul focar a apărut în anul 2017, în judeţul Satu Mare. Ulterior, au apărut cazuri în Tulcea, prin mistreţii veniţi dinspre Ucraina. Până la data de 11 martie 2022, în România erau 5.716 focare cu aproape 1,5 milioane de porci afectaţi. S-au confirmat 6.256 de cazuri la mistreţi, dintre care 4.842 mistreţi găsiţi morti şi 2.114 vânaţi„, a declarat Ioan Bogolin.

Șeful DSVSA Bistrița-Năsăud a precizat că primul caz de pestă porcină africană în județ a fost confirmat în anul 2019, la mistreț, dar ulterior au apărut focare și la porcii domestici.

Din păcate, județul Bistrița-Năsăud, deşi a fost ultimul din ţară în care a fost confirmată pesta porcină africană şi în care au fost impuse restricţii, nu a scăpat nici el. La începutul anului 2021, a fost introdus și județul Bistriţa-Năsăud pe restricţii şi, odată cu acest lucru, toată România este în partea a treia a deciziei, în sensul că nu se mai poate face comerţ cu animale vii decât pe teritoriul României. În judeţul Bistriţa-Năsăud, primul caz la mistreţ a apărut în anul 2019, la limită cu judeţul Maramureş. În 2020 au fost confirmate trei focare, în 2021 – 28 la porcii domestici şi în 2022 – trei focare până la această dată. Ceea ce este destul de îngrijorător este faptul că 78% din mistreţii găsiţi morţi pe fondurile cinegetice au fost pozitivi. Astăzi, una dintre sursele de bază este mediul silvatic. Sigur, nu putem demonstra că din mediul silvatic s-a dus înspre domestic sau nu, dar, din păcate, pesta porcină africană va mai face probleme României”, a mai spus Ioan Bogolin.

Sursa citată a vorbit și despre măsurile care se aplică pentru combaterea pestei porcine africane și a adăugat că proprietarii de porci domestici confirmați cu pestă porcină africană pot beneficia de despăgubiri dacă respectă prevederile legale.

Pentru cei care au respectat prevederile legale, până la această dată au fost alocate despăgubiri în valoare de 280.256 de lei, pentru focarele confirmate până anul trecut. Pentru cele trei focare din acest an, dosarele sunt în curs de evaluare şi vor fi despăgubiţi proprietarii la valoarea de piaţă a animalelor pe care le-au deţinut înainte de dispunerea uciderii acestora”, a completat Bogolin.

Șeful DSVSA Bistrița-Năsăud a mai menționat că printre cauzele care duc la răspândirea bolii se numără și circulaţia ilegală a porcilor pe teritoriul României, din acest punct de vedere fiind aplicate destul de multe sancțiuni. În plus, Ioan Bogolin a subliniat că, atunci când se aplică sancţiuni, proprietarii nu mai pot fi despăgubiţi conform prevederilor legale.

În ceea ce privește despăgubirile pentru porcii mistreți uciși, șeful DSVSA Bistrița-Năsăud a precizat: ”La mistreţi este o lege trecută de Senat, care prevede să se compenseze şi ei, dar, până la această dată, doar pentru mistreţii morţi care sunt duşi la laboratoarele pentru analize se poate face o stimulare, nu vorbim de despăgubire, de 225 de lei pentru mistreţul găsit mort şi dus la laborator”.

În prezent, în județul Bistrița-Năsăud mai sunt active focare de pestă porcină africană în localitățile Buza Cătun, comuna Chiochiș şi Ţăgşoru, comuna Budești.