Diana Morar, secretar de stat în Ministerul Justiției ARATĂ cei 10 pași necesari pentru anticipate!

morar diana

Avocat de profesie, Diana Morar a cunoscut o puternică ascensiune în plan politic și a fost cooptată în Ministerul Justiției, la insistențele lui Ludovic Orban.

Diana Morar, secretar de Stat în Ministerul Justiției demonstrează procedurile „de urmat” pentru declanșarea alegerilor anticipate.

 

ziar de bistrita klaus iohannis

10 pași înspre anticipate!

1. CCR nu a statuat că Orban nu poate fi nominalizat din nou ca premier din cauza că a fost demis prin moțiune de cenzură.

2. CCR a arătat ca persoana ce va fi nominalizată ca premier trebuie să demonstreze că poate coagula în jurul său o majoritate parlamentară.

3. Ludovic Orban nu a demisionat din calitatea sa de premier, ci a renunțat la calitatea de premier desemnat pe care o deține din data de 10 Februarie.

4. Pentru a se declanșa alegerile anticipate e nevoie de două condiții cumulativ prevăzute de Constituție: sa curgă 60 de zile de la prima desemnare a unui premier și sa cada la votul de învestitura in Parlament doua propuneri de premier. Apoi Președintele poate dizolva Parlamentul și declanșa alegeri anticipate.

5. Prima condiție se îndeplineste: Ne aflam înăuntrul termenului de 60 de zile ce curge din 10 Februarie când prima propunere de Premier a fost făcută in persoana lui Ludovic Orban. Au trecut exact 15 zile, mai sunt 45.

6. Prima propunere de desemnare a lui Ludovic Orban ca premier nu a trecut votul de învestitura in Parlament întrucât Parlamentul nu s a întrunit in ședința, iar termenul maxim de 15 zile a expirat. Astfel, Ludovic Orban a renunțat la prima desemnare, asadar prima propunere nu a trecut.

7. Urmează ca mâine, Președintele sa consulte din nou partidele politice pentru a face cea de a doua nominalizare, care poate fi din nou Ludovic Orban sau o alta persoana care sa poată strange o majoritate parlamentara pentru a accede la guvernare.

8. După cea de a doua nominalizare Parlamentul are 15 zile termen sa audieze miniștrii propuși in cabinet și sa dea vot de învestitura.

9. Dacă Guvernul trece la vot in Parlament, avem legitimitate in actul de guvernare putând implementa măsurile din programul de guvernare prin adoptarea de legi.

10. Dacă Guvernul format in jurul celei de a doua nominalizări nu trece votul Parlamentului, avem alegeri generale anticipate, termenul de 60 de zile expirând in 10 Aprilie.

Diana Morar este un personaj influent în PNL: deține funcția de secretar de stat în Ministerul Justiției, este președinte al Organizației Județene a Femeilor Liberale și vicepreședinte al Curții de Arbitraj a PNL ( for intern cu atribuții privind respectarea prevederilor Statutului și ale Codului Etic).