Diana Morar, despre pârtia fără iarbă, fără drenaje, fără tunuri de zăpadă suficiente și cu dealul surpat: ” Cine răspunde pentru proasta executare a lucrărilor?”

Consilierul local Diana Morar critică din nou dur administrația locală pentru invesțiile de la pârtia de schi, necesare în urma alunecărilor de teren care au avut loc în această primăvară. Diana Morar numește această investiție ”gaura neagră a bugetului municipiului”.

Știm cu toții că municipiul Bistrița s-a îndatorat prin credit bancar de 7 milioane de euro pentru realizarea investiției pârtiei de schi din Complexul Wonderland, bani pe care cetățenii îi vor rambursa în multi ani din taxele și impozitele ce le virează la bugetul local. Inaugurată cu surle și trâmbițe ca orice minune anul trecut, aceasta a fost practicabilă exact trei zile, așa cum oricărei minuni îi stă bine, cu toate că primăria a pompat bani grei (aproximativ 50.000 lei pe lună) pentru întreținerea ei în sezonul sau ce a durat din Noiembrie și până în Martie” a precizat Diana Morar.

Consilierul este de părere că noile investiții din Complexul Wonderland, parcul de aventură și, respectiv, un alpine coaster, nu fac altceva decât să spele eșecul privind pârtia de schi.

Pentru a mai diminua din eșecul usturător înregistrat in sezonul de schi, administrația PSD a gândit un nou proiect pe timp de vara, respectiv “o sanie de vară” și un “parc de aventuri” de care nici măcar membrii PSD nu știu că există. Între timp, la fața locului, natura și-a făcut treaba, surpând o parte din dealul ce nu putea susține construcția ce reprezintă lacul de tip rezervor destinat tunurilor pentru producerea zăpezii artificiale, insuficiente însă, așa cum s-a dovedit anul trecut, când instalația artificiala nu a putut suplini inexistenta zăpezii naturale” a mai afirmat consilierul liberal.

Diana Morar susține că deși inițial a fost aprobată suma de 180.000 de lei pentru reparații în zona pârtiei, în cele din urmă suma a fost de 10 ori mai mare.

S-a aprobat din nou de la bugetul local o cheltuiala inițială de 180.000 lei pentru repararea zonei surpate, pentru ca în final aceasta sa fie de aproape 10 ori mai mare, fără ca sa existe prea multe explicații. De unde sumele?, pentru ce?, cine răspunde pentru proasta executare a lucrărilor? Sunt întrebări rămase fără răspuns chiar dacă au fost adresate la masa Consiliului Local. Cert este ca, în conformitate cu calendarul de plăti de întreținere, sezonul pârtiei se deschide astazi și durează pana în Martie. Evident ca pârtia nu este pregătită să primească iarna, așa cum sunt mereu și autoritățile care o administrează când vine iarna: luate prin surprindere. Luată prin surprindere de iarna este și Pârtia Cocos, complet dezgolită de niciun petic de iarba absolut necesară în partea ei superioară pentru ca zăpada să se fixeze, fără drenaje, cu dealul surpat în partea ei inferioară, afectând stabilitatea. Tunurile de zăpada suplimentare au rămas necesare doar pe hârtie, singura speranța în acest sezon fiind zăpada picată din cer. Despre stadiul lucrărilor de reparații cu multe zerouri la costuri nu se cunoaște mare lucru. Cert e ca iarna vine. Surprinzător!” a mai precizat sursa citată.

Diana Morar a încheiat prin a afirma faptul că, în opinia sa, ”administrația PSD continuă să arunce bani cu nemiluita în această gaură neagră pentru bugetul municipiului”.