Diana Morar (PNL): Guvernul a aprobat Strategia de Dezvoltare a Sistemului Judiciar

 -  - 


La inițiativa Ministerului Justiției, Guvernul a adoptat Strategia de Dezvoltare a Sistemului Judiciar 2022-2025 și a Planului de acțiune aferent acesteia, care au ca scop modernizarea sistemului judiciar și implementarea recomandărilor formulate de Comisia Europeană, a obiectivelor din cadrul Programului de Guvernare și a celor din PNRR.

Deputatul PNL Diana Morar spune că strategia cuprinde trei direcții de acțiune: independența, calitatea și eficiența actului de justiției, accesul la justiție și corupția și criminalitatea organizată.

”Direcțiile de intervenție vizează, printre altele: accelerarea procedurilor interne de lucru și scurtarea termenelor de judecată; modernizarea statutului personalului de specialitate judiciară şi a altor categorii de personal din instanţe şi parchete; generalizarea utilizării documentelor electronice; modernizarea infrastructurii IT de la nivel local; realizarea și operaționalizarea unui centru de date integrat pentru sistemul judiciar; echilibrarea schemelor de personal; îmbunătățirea politicii privind taxele judiciare de timbru; – relansarea proiectului Educația juridică în școli; asigurarea unei standardizări a informațiilor puse la dispoziția justițiabililor; dotarea instanțelor și parchetelor cu săli de audiere, amenajate în mod special, pentru victimele minore, pentru a nu le expune unor traume suplimentare; punerea în acord a dispozițiilor Codului penal și ale Codului de procedură penală cu prevederile Constituției; consolidarea efectivelor de poliție judiciară la nivelul parchetelor; asigurarea resurselor materiale și umane necesare Serviciului de combatere a traficului de persoane din cadrul DIICOT; îmbunătățirea cadrului legal şi instituțional privind prevenirea și combaterea infracțiunilor de mediu”, a precizat Diana Morar.

O parte dintre acestea se află pe parcursul legislativ în Parlament.

Prin adoptarea acestei strategii, în Justiție au fost atinse toate țintele pentru T1 în cadrul PNRR, precum și toate țintele de etapă din Programul de Guvernare.

0 notes
0 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.