Diana Morar (PNL): ”Legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor, inclusiv cele aflate în plată, a fost promulgată!”

 -  -  1982


Legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor, inclusiv cele aflate în plată, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, a anunțat deputatul PNL Diana Morar.

”Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri 24 februarie decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (PL-x 100/16.02.2021). Săptămâna trecută am votat în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului abrogarea articolelor 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care făceau referire la dreptul la indemnizaţia pentru limita de vârstă. Avocatul Poporului a anunțat că nu sesizează Curtea Constituțională a României în cazul acestei legi deoarece nu a identificat niciun motiv de neconstituționalitate. Primul pas a fost făcut. Vom continua cu îndreptarea legilor strâmbe adoptate ani la rândul de PSD pentru acordarea de privilegii şi beneficii preferenţiale”, a spus deputatul Diana Morar.

La data de 17 februarie, Parlamentul României a adoptat proiectul cu privire la abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor.

Prin acest act normativ articolele 49 şi 50 din Legea statutului deputaţilor şi senatorilor se abrogă.

“De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor“, prevede actul normativ.

1 notes
107 views
bookmark icon

One thought on “Diana Morar (PNL): ”Legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor, inclusiv cele aflate în plată, a fost promulgată!”

    Write a comment...

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *