Diana Morar (PNL): ”Un nou pas pentru debirocratizare, simplificare și reducerea timpului de așteptare”

Senatul a adoptat un proiect de lege, printre inițiatorii căruia se numără și deputatul PNL Diana Morar, prin care instituţiile publice şi organele de specialitate ale administrației publice centrale sau locale nu vor mai avea dreptul să solicite copii după avize sau alte documente care au fost emise de instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

După ce Camera Deputaților își va da votul decizional în sesiunea din toamnă iar legea va fi promulgată, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor solicita entităților care au emis documentele copii sau extrase de pe acestea, în format electronic, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public.

”Practic, documentele solicitate în original sau copie de administraţia publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorităţi publice, nefiind necesar decât un transfer electronic. Totodată, utilizarea serviciilor publice simplificate va crește gradul de accesibilitate al administrației publice și pentru persoanele cu dizabilități fizice, care vor putea interacționa cu instituțiile publice într-un timp mai scurt. Acum oamenii pierd ore în șir de la o instituție la alta, făcând copii după cartea de identitate sau după alte documente. Noi, tinerii politicieni, nu putem sta nepăsători privind cum persoanele fizice și juridice sunt puse pe drumuri pentru a aduce la dosar copii ale unor acte emise anterior și existente în baza de date a statului român. Acest lucru trebuie să înceteze. Schimbarea a început și acesta este încă un pas important făcut în beneficiul românilor. Și nu ne oprim aici”, a precizat Diana Morar.