Din 1 iunie, CFR Călători repune în circulaţie trenuri suspendate. Reguli pentru călători

CFR Călători continuă procesul de repunere în circulaţie a trenurilor a căror circulaţie a fost temporar suspendată începând cu lunile martie şi aprilie 2020 în corelaţie cu măsurile de prevenire şi control a virusului SARS-CoV-2, emise de autorităţi.

Primele trenuri au fost repuse în circulaţie, gradual, odată cu ieşirea din starea de urgenţă şi continuă cu data de 1 iunie 2020. Excepţie fac trenurile care nu au funcţie în această perioadă (ex: trenurile de navetă pentru elevi).

Listele cu trenurile reintroduse în circulaţie pot fi consultate aici.

CFR Călători are ca prioritate mobilitatea cetăţenilor, asigurarea legăturilor interregionale şi regionale, dar şi protecţia şi securitatea călătorilor noştri şi a personalului propriu.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente şi autorizaţii, şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor noştri cumpărarea biletelor din timp. Începând cu data de 3 iunie 2020, cumpărarea cu anticipaţie a biletelor înainte de plecare, creşte de la 10 la 20 de zile.

Se recomandă cumpărarea ONLINE a biletelor de tren pentru a evita aglomeraţia la ghişee/casele de bilete şi manipularea banilor în numerar. La ghişeu, este indicată efectuarea plăţii cu card bancar sau telefon, în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru.

Pentru a răspunde nevoii de mobilitate a călătorilor pe calea ferată, CFR Călători rămâne conectată la solicitările de trafic şi în limita parcului de material rulant disponibil intervenim operativ pentru adaptarea capacităţii de transport.

CFR Călători recomandă pasagerilor să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf, având în vedere că majoritatea companiilor/instituţiilor au introdus programul decalat pentru angajaţi.

Din data de 3 iunie, CFR Călători va permite familiilor, persoanelor care locuiesc/lucrează împreună să ocupe locuri alăturate. Persoanele care nu fac parte din aceste categorii, vor cumpăra locuri distanţate.

Masca de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei. Pentru protecţia dumneavoastră, a celorlalţi călători şi a personalului nostru, vă rugam purtaţi corect masca, astfel încât să vă acopere gura şi nasul.

CFR Călători este pregătită tehnic să repună în circulaţie trenurile şi în trafic internaţional. Operaţionalizarea acestei decizii este condiţionată de obţinerea acordului administraţiilor feroviare europene partenere.

Persoanele care călătoresc cu trenul, trebuie să repecte regulile de comportament şi igienă impuse de Ministerul Sănătăţii, şi este important să aibă în vedere regulile şi recomandările noastre de călătorie pentru a le putea asigura un transport în condiţii de siguranţă.

Vă rugăm informaţi-vă doar din surse oficiale! Nu daţi curs informaţiilor, părerilor sau opiniilor nefundamentate!

Informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor sunt disponibile la:

  • 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea INFORMAŢII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicaţia TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries sau pe http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informaţii tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările Bucureşti Nord, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi şi Constanţa care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • la personalul din staţii.

Biletele pot fi achiziţionate cu anticipaţie de pe următoarele canale:

  • online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • şi dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism), unde este recomandată păstrarea distanţei faţă de celelalte persoane.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiţii ecologice şi de siguranţă. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament faţă de societate în sensul garantării accesibilităţii pentru toate categoriile de cetăţeni.