Din cauza pneumoniei, peste 50 de bistrițeni și-au început noul an în spital. În plus, a fost înregistrat și un prim caz de gripă

 -  -  9


În prima săptămână a anului 2020, la nivelul judeţului Bistrița-Năsăud s-au înregistrat peste 700 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, dar și circa 100 de cazuri de pneumonie. Din totalul persoanelor diagnosticate cu pneumonie, mai bine de jumătate au necesitat spitalizare. În plus, o persoană a fost diagnosticată cu gripă, necesitând internare. 

Potrivit informațiilor date publicității de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, din cele 705 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cele mai multe (circa 30 la sută) au fost înregistrate la grupa de vârstă 5 – 14 ani. De asemenea, peste 20 la sută dintre cazuri au fost semnalate la persoane cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani. În 9 astfel de situații s-a impus internare la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Ponderea scăzută a internărilor datorate IACRS indică faptul că majoritatea formelor de boală au fost uşoare.

În schimb, în prima săptămână a anului au fost înregistrate și 100 de cazuri de pneumonii, peste 30 la sută fiind înregistrate la persoane peste 65 de ani. Mai bine de jumătate din numărul total al cazurilor de pneumonie au necesitat spitalizare

Anul 2020 a adus și primul caz de gripă înregistrat în județul Bistrița-Năsăud de la debutul dezonului rece. O persoană din grupa de vârstă 15 – 49 de ani a fost diagnosticată cu gripă, fiind internată în spital pentru tratament de specialitate.

Medicii spun că măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.

Totodată, vaccinarea antigripală este ferm recomandată chiar și populației active, care nu se încadrează în niciuna din categoriile de risc de a dezvolta complicații ale gripei.

Reamintim că judeţului Bistrița-Năsăud i-au fost alocate 16.500 de doze de vaccin antigripal, în trei tranşe.

9 bookmark
0 notes
324 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.