Din toamnă, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș își deschide porțile la Bistrița

Din toamnă, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș își va deschide porțile la Bistrița, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Șeful administrației județene a precizat că activitățile didactice ale UMFST Târgu Mureș se vor desfășura în aceeași clădire pe care a utilizat-o și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în procesul educațional, imobil situat pe strada Albert Berger, în apropierea Palatului Culturii din Bistrița.

Am făcut încă un pas important spre a transforma municipiul Bistrița într-un adevărat centru universitar, încă o șansă ca tinerii să învețe mai aproape de casă. Printr-o colaborare sănătoasă cu Primăria Bistrița, aceasta înțelegând importanța proiectului, a cedat Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș imobilul situat pe strada Albert Berger din Bistrița, folosit până acum de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Extensia Universității de Medicină Târgu Mureș de la Bistrița va funcționa în acel spațiu până când noi, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, vom termina lucrările la întreg campusul universitar de pe strada Toamnei”, a explicat Moldovan într-un mesaj postat pe o rețea de socializare.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a mai adăugat că anul acesta, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca își va deschide noul sediu de pe Pietonalul Liviu Rebreanu, astfel că imobilul de pe strada Albert Berger va fi eliberat și, cu acordul Primăriei Bistrița, va putea fi utilizat de UMFST Târgu Mureș.

Municipalitatea, în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița, și-a dat acordul de principiu pentru a atribui Universității din Târgu Mureș, cu titlu gratuit, imobilului de pe strada Albert Berger. Primarul Ioan Turc a precizat că va propune varianta atribuirii clădirii pe o perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire a acestui termen.

Având extensia Universității de Medicină din Târgu Mureș, cea a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, ce se va muta în casă nouă și extensia Bistrița a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în municipiu, putem să spunem că generațiile viitoare pot să crească educațional în județ. Și nu ne oprim aici”, a mai spus Emil Radu Moldovan, care a mulțumit tuturor celor care au susținut demersurile de a înființa extensii ale marilor universități la Bistrița.