Distribuitorul de electricitate acuzat că ar fi tăiat ramurile copacilor de pe strada Andrei Mureșanu reacționează

După ce a fost acuzat de reprezentanții Primăriei Bistrița că ar fi tăiat fără aviz ramurile unor copaci de pe strada Andrei Mureșanu din municipiu, distribuitorul de electricitate implicat în acest caz a venit cu o serie de precizări.

Astfel, reprezentanții companiei în cauză au afirmat că, la finalul lunii aprilie, în urma unor fenomene meteorologie, au apărut o serie de deranjamente în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, inclusiv pe strada Andrei Mureșanu, constatându-se că acestea au fost cauzate de vegetația crescută între conductoarele rețelelor electrice. Distribuitorul de electricitate a luat legătura cu reprezentanții Primăriei Bistrița și i-a informat pe aceștia despre problemele apărute și s-a convenit ca intervenția să fie realizată de către operatorul de distribuție, printr-o firmă specializată.

În perioada 20 – 27.04.2022, pe fondul fenomenelor meteo deosebite, au apărut o serie de deranjamente cauzate de vegetația crescută între conductoarele rețelelor electrice (inclusiv pe str. Andrei Mureșanu, unde au fost conductoare secționate, ca urmare a scurtcircuitelor provocate de crengile copacilor crescuți sub liniile electrice). S-a luat legătura cu responsabilii în domeniul întreținerii spațiilor verzi din cadrul Primăriei Bistrița, pentru a urgenta toaletarea vegetației pe str. Andrei Mureșanu. Având în vedere că Primăria Bistrița nu dispunea de personal care să execute lucrarea în timp util, s-a convenit ca aceasta să fie făcuta de către operatorul de distribuție (prin firmă specializată, cu care există contract de prestări servicii de întreținere a culoarului de protecție a liniilor electrice aeriene), urmând ca reprezentanții Primăriei Bistrița să asigure sprijin (pentru dirijare trafic auto – Politia Locală – și evacuare crengi, prin Direcția de Servicii Publice). Reprezentanții Primăriei nu au transmis interdicții sau alte condiții care trebuiau respectate în mod expres, în cadrul acestei acțiuni. Ca urmare a sesizărilor primite, lucrările au fost sistate, urmând ca Primăria să continue aceste lucrări în conformitate cu prevederile legale”, se arată într-un comunicat al distribuitorului de energie electrică.

În același document se mai precizează că, în conformitate cu prevederile legale privind gospodărirea localităților urbane și rurale și cu normele privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi, distribuitorul de electricitate trimite anual sau de câte ori este necesar solicitări către municipalitate de toaletare a vegetației care periclitează funcționarea în condiții de siguranță a rețelelor electrice. Numai în ultima solicitare, care a fost depusă către Primăria Bistrița la finele anului trecut, au fost cuprinse 62 de poziții.

În urma solicitărilor noastre s-au rezolvat parțial culoarele de protecție și siguranță”, mai arată compania.

Reacția companiei vine după ce viceprimarul Bistriţei, Sorin Hangan, a acuzat o firmă de distribuție a energiei electrice că ar fi tăiat fără aviz ramurile mai multor copaci de pe strada Andrei Mureșanu.