Doar 147 de candidați au obținut medii peste 6 la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat

 

 

Absolvenții de liceu din Bistrița-Năsăud care nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anteriori au mai avut o șansă, la examenul de Bacalaureat sesiunea august – septembrie 2019.

Marți, 3 septembrie, la ora 12:00, au fost afișate rezultatele obținute de candidații care au susținut examenul de Bacalaureat în a doua sesiune a anului 2019.

Astfel, din cei 630 de absolvenți din județ care s-au înscris pentru a susține acest examen, doar 147 au reușit să obțină medii de cel puțin 6, fiind declarați reușiți, în vreme ce 348 de elevi au fost declarați respinși.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației Naționale pe portalul www.bacalaureat.edu.ro, cea mai mare medie la nivelul județului Bistrița-Năsăud a fost de 8,45, fiind obținută de un absolvent al Liceului Tehnologic ”Liviu Rebreanu” din Maieru. Pe locul doi se află o altă elevă de la Liceul Tehnologic Economic din Năsăud, care a obținut media 8, în vreme ce pe locul trei în ierarhia mediilor din Bistrița-Năsăud se află o elevă de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Beclean, care a obținut media 7,75.

Doi candidați au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă, iar alți aproximativ 130 de candidați nu s-au mai prezentat la examen.

Rata de promovare în județ este de doar 33,05%.

Cei nemulțumiți de note pot depune contestaţii astăzi, între orele 12:00 şi 16:00.

Rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat vor fi afișate în data de 7 septembrie.