Doar doi bistrițeni au luat parte la dezbaterea publică pe tema regulamentului privind ridicarea mașinilor parcate necorespunzător pe domeniul public al municipiului Bistrița

Primăria municipiului Bistrița a organizat, miercuri după-amiaza, o dezbatere publică pe tema regulamentului privind activitatea de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe domeniul public. Doar doi bistrițeni au participat la dezbatere.

Potrivit viceprimarului Sorin Hangan, regulamentul va fi dezbătut în ședința Consiliului Local Bistrița din luna iulie. Dacă va fi aprobat, timp de o lună se va face activitate de prevenție și de informare a cetățenilor, abia ulterior urmând să fie ridicate mașinile parcate neregulamentar.

”Regulamentul va intra în ședința Consiliului Local de la sfârșitul lunii, după care, timp de o lună, vom face activitate de prevenție, în sensul că pentru mașinile pe care le vom găsi parcate pe spațiul verde, pe alei sau în locuri nepermise se vor aplica avertismente cetățenilor. Ulterior, după 30 de zile, le vom ridica cu mașina achiziționată în urmă cu trei ani de Primăria Bistrița. Mașinile pe care le vom ridica le vom depozita în Zăvoaie, unde am amenajat un spațiu corespunzător și unde, 24 de ore din 24, va fi cineva care le va elibera către proprietari sau împuterniciții acestora”, a explicat Sorin Hangan.

Prezent la dezbaterea publică organizată de municipalitate, bistrițeanul Marius Bălan a cerut administrației locale, printre altele, să ia măsuri urgente pentru transformarea unor foste puncte termice din oraș în parcări.

Am verificat deja 9 din punctele termice care nu au fost revendicate, am făcut documentația la OCPI, le-am trecut din domeniul public în cel privat și deja suntem la autorizația de demolare. Vom demola 9 puncte termice. În altă ordine de idei, am avut și întâlniri cu constructori de anumite tipuri de parcări supraetajate care nu necesită spații ample cu o mare suprafață pentru rampa de urcare sau de coborâre, adică sunt module care pe 60 de mp, 10X6, încap 25 de mașini, ceea ce ar rezolva multe situații fiindcă nu avem multe suprafețe foarte generoase în proprietate”, a adăugat Sorin Hangan.

Prezent la dezbatere a fost și un fost consilier local – Alexandru Toniuc, care a precizat că regulamentul propus de municipalitate ar putea duce la diferite abuzuri.

Așa cum este formulat, regulamentul lasă loc la neclarități și, din păcate, sunt previzibile și unele abuzuri pe care am putea ușor să le prevenim printr-o lectură mai atentă a legislației și printr-o exprimare mai clară a unor articole din anexa care constituie regulamentul”, a spus Alexandru Toniuc.

Viceprimarul Sorin Hangan a completat că administrația locală nu își dorește să facă niciun fel de abuz, dar, prin activitatea de ridicare a autovehiculelor oprite sau parcate neregulamentar, Primăria Bistrița urmărește disciplinarea conducătorilor auto, precum şi protejarea pietonilor și a persoanelor cu handicap, eliberarea drumurilor publice, optimizarea transportului în comun și asigurarea unor condiții bune pentru desfășurarea traficului rutier. 

”Nu ne dorim niciun fel de abuz, nu acesta este scopul regulamentului. Îmi doresc să ne civilizăm puțin și să ne respectăm unii pe alții. Am spus că vom face și o activitate de prevenție și că vom ridica doar acele mașini care, pur și simplu, frizează bunul simț”, a spus Sorin Hangan.

Prin intermediul regulamentului întocmit, municipalitatea stabilește programul de ridicare, procedurile specifice, operatorul care efectuează acest serviciu public și sancțiunile contravenționale pentru încălcarea unor norme privitoare la staționarea autovehiculelor pe domeniul public.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre pregătit de Primăria Bistrița, au fost stabilite situațiile în care se poate dispune măsura de ridicare a unui autovehicul: 

Măsura ridicării unui autovehicul va fi dispusă de către politiștii rutieri din cadrul Poliţiei Române şi de poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale a municipiului Bistriţa, în vreme ce activitatea de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor va fi efectuată de către personalul Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița.

Operaţiunile de ridicare se consideră încheiate în momentul în care autovehiculul/remorca se află cu toate cele 4 roţi aşezate pe platforma autospecialei”, se arată în regulament. 

Vehiculele ridicate se vor depozita, sub pază, într-un spațiu special amenajat din municipiul Bistrița, de pe strada Zăvoaie, lângă fosta rampă de deșeuri.

Totodată, în proiectul întocmit de municipalitate au fost stabilite și sancțiunile care pot fi aplicate în cazul unui autovehicul parcat sau oprit neregulamentar:

Sumele încasate din taxele şi amenzile contravenţionale prevăzute în regulament se vor încasa de către Direcția Servicii Publice Bistrița. Acestea se fac venit la bugetul local al muncipiului Bistriţa și se vor utiliza pentru repararea și întreținerea străzilor și parcărilor amenajate.

Proiectul de hotărâre va fi supus dezbaterii și aprobării în cadrul ședinței Consiliului Local Bistrița din această lună. 

Dezbaterea publică poate fi urmărită integral mai jos: